Irlanda ar putea primi ajutor de 80 mld. euro, cât jumătate din PIB

Autor: Catalina Apostoiu 14.11.2010

Oficialii europeni încurajează Irlanda să accepte un bailout pentru a reclădi încre­de­rea în solvabilitatea sa şi pentru a preîntâm­pina extinderea turbulenţelor către alte ţări membre ale zonei euro.

Suma la care s-ar putea ridica ajutorul este vehiculată însă la 80 mld. euro, împrumut acordat pe o perioadă de trei ani (2011-2013) din fondul de urgenţă în valoare de 440 mld. euro pus la dispoziţie de UE pen­tru statele din zona euro cu probleme. Iraln­da ar deveni astfel primul stat membru care accesează acest fond, creat în luna mai.
Miniştrii europeni au purtat discuţii în de­cursul weekendului trecut încer­când să deter­mine dacă Irlanda are nevoie de sus­ţinerea Uniunii Europene pentru a se pune capăt creşterii de două săptămâni a costu­rilor de finanţare ce a împins zona euro în pra­gul unei noi crize a datoriilor, potrivit presei internaţionale. Irlanda nu recunoaşte însă că se poartă discuţii pentru o posibilă salvare, ba mai mult, anunţă că nu are ne­voie de bani.

Potrivit agenţiilor de presă, Dominique Strauss-Kahn, managing director al FMI, a declarat că în opinia sa Irlanda ar putea face singură faţă crizei. "Până acum, nu am primit nicio cerere şi cred că Irlanda se poate descurca singură", a declarat Strauss-Kahn.
Mulţi strategi europeni cred că a acţiona acum în privinţa Irlandei reprezintă o soluţie mai bună decât a aştepta până când pieţele ar forţa mâna ţării.
Oficialii UE vor discuta în continuare asupra posibilităţii unui bailout pentru Irlanda în cadrul unei serii de întruniri în Bruxelles la începutul acestei săptă­mâni, pe fon­dul teme­rilor în creştere că pierderea în­cre­­derii investitorilor în obli­ga­ţiunile gu­ver­na­mentale irlan­deze ar putea afecta şi Portu­galia şi Spania.
Piaţa obligaţiunilor irlan­deze a consem­nat cea mai puternică creştere din şase luni la sfârşitul săptămânii trecute, cal­mând te­me­rile că zona euro s-ar putea confrunta cu o nouă criză a datoriilor. Creş­te­rea a sur­venit după ce miniştrii de finanţe ai celor mai mari cinci economii au emis o decla­raţie în care se reitera faptul că orice pla­nuri de a obli­ga investitorii privaţi să suporte costurile unor viitoare bailouturi suve­rane nu ar afecta pe cei care deţin în pre­zent obligaţiuni din zona euro. Totuşi, potrivit unei surse familiare cu dis­cuţiile din weekend, miniştrii dezbăteau dacă diminuarea presiunii asupra Irlandei va con­tinua sau dacă vor fi necesare măsuri suplimentare.