Orange oferă acces la site-uri de ştiri cu 2 euro pe lună

Autor: Adrian Seceleanu 16.11.2010

Orange, numărul unu pe piaţa locală de telefonie mobilă, lansează un serviciu destinat abonaţilor şi utilizatorilor de cartele preplătite care permite, la un tarif de 2 euro pe lună, accesul nelimitat de pe mobil, prin portalul operatorului, la site-urile a opt publicaţii online locale. Printre site-urile care pot fi accesate prin noul serviciu se numără m.cancan.ro, m.gandul.info, m.prosport.ro şi m.orange.ro. Denumit Net News, serviciul include şi 50 MB trafic de internet pentru orice alt site în afara celor incluse în pachet.

După consumarea traficului inclus, orice client poate activa un pachet suplimentar de date la un tarif de 0,50 euro/100 MB. De asemenea, operatorul va lansa şi Net Mail, dedicat persoanelor interesate de servicii de e-mail şi messenger şi permite trafic nelimitat pe m.yahoo.com, ro.m.yahoo.com şi mail.live.com (Hotmail), accesibile tot prin portalul Orange pe mobil. Pachetul costă trei euro/lună şi include şi 150 MB trafic naţional de internet. Toate preţurile prezentate includ TVA. Pentru utilizatorii de cartele preplătite preţurile sunt exprimate în credit, fără TVA.