SIF Moldova a devenit unul dintre principalii acţionari ai Bursei, alături de Erste şi Templeton

Autor: Roxana Pricop 16.11.2010

SIF Moldova (SIF2) a ajuns să deţină un pachet de circa 4,5% din capitalul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) în urma unor achiziţii făcute în octombrie şi nu exclude creşterea participaţiei în perioada următoare. Fondurile străine de investiţii administrate de Erste şi Franklin Templeton au cumpărat şi ele în ultimele luni pachete semnificative de acţiuni BVB.



Cu active nete în gestiune de 1,1 miliarde de lei (255 milioane de euro), SIF Moldova a fost anul acesta unul dintre cei mai activi investitori de la Bursă. Cel mai recent plasament al societăţii sunt acţiunile operatorului Bursa de Valori Bucureşti unde SIF Moldova a cumpărat un pachet de circa 3% din capital în luna octombrie, ajungând astfel să deţină 4,48% din capital. Investiţia se ridică la circa 2 milioane de euro.

"Acţiunile BVB sunt un plasament de portofoliu, orientat pe termen mediu şi lung. Am cumpărat din perspectiva structurii acţionariatului, unde au intrat fonduri administrate de Erste şi Franklin Templeton şi care ar putea să aducă noi emitenţi şi investitorii străini la Bursă. De asemenea, lansarea unor IPO-uri pentru companiile de stat pe Bursă indică potenţialul uriaş de dezvoltare al Bursei. Nu excludem să mai cumpărăm acţiuni la BVB", a spus Costel Ceocea, preşedintele şi directorul general al SIF Moldova.
În ultimele luni, Bursa de Valori Bucureşti a atras în acţionariat şi fonduri străine de investiţii. Printre cele mai vizibile au fost fondurile de investiţii administrate de firma americană Franklin Templeton care deţin un pachet de circa 2% din capitalul BVB şi fondurile administrate de societatea austriacă Erste-Sparinvest. Potrivit surselor din piaţă, fondurile austriece deţin un pachet de 4% din BVB.

Al doilea operator de piaţă prezent în portofoliul SIF Moldova este Bursa din Sibiu (Sibex), unde societatea deţine un pachet de 4,47%. De asemenea, societatea a participat şi la oferta publică iniţială (IPO) de acţiuni derulată de bursa din Varşovia în vederea listării, unde a subscris circa 3 mil. lei.
În prezent, SIF Moldova este acţionară la bursa poloneză cu un număr de 10.000 de acţiuni. Această investiţie i-a adus SIF Moldova un profit de 25% încă din prima zi de tranzacţionare a acţiunilor.

"Oferta derulată de Bursa poloneză a fost suprasubscrisă şi am primit în urma procedurii de alocare un pachet de 10.000 de acţiuni", a continuat Ceocea.
Cu un buget de investiţii de 140 milioane de lei (32 milioane de euro) destinat restructurării portofoliului, SIF Moldova a ieşit şi pe pieţele externe de capital.
La finele lunii octombrie, societatea deţinea plasamente în acţiuni externe în valoare de 4,5 milioane de lei, cea mai ridicată pondere în portofoliu, respectiv de 2,85 milioane de lei, fiind deţinută de acţiunile companiei cehe de energie CEZ listate la bursa din Praga.
De asemenea, societatea a investit în fonduri de investiţii listate (Exchange Traded Funds-ETF) pe bursele din Paris şi Frankfurt, valoarea plasamentelor fiind de 1,45 milioane de lei la finele lunii octombrie.

Un alt emitent intrat pe radarul SIF Moldova este Fondul Proprietatea. Aproape jumătate din această sumă de 140 milioane de lei alocată investiţiilor a fost plasată în acţiuni ale Fondului Proprietatea, unde societatea a ajuns să deţină 1% din capital, la finele lunii octombrie.
SIF Moldova a mai cumpărat la începutul acestei săptămâni un pachet de 2,7 milioane de acţiuni ale producătorului de medicamente Biofarm, pentru care a plătit 500.000 de lei. SIF2 deţine circa 12% din Biofarm.
O parte dintre achiziţii au fost finanţate de SIF Moldova prin vânzarea de acţiuni din portofoliu, societatea renunţând la circa 0,7% din acţiunile BRD - Groupe Société Générale, a doua bancă din România.

SIF Moldova a raportat după primele zece luni un profit net de 97 milioane de lei, fiind urmată la acest capitol de SIF Oltenia, cu un câştig de 83 milioane de lei.
SIF Moldova are o capitalizare de 136,5 milioane de lei.