Ce mare păcat că muzeele tac!/ de Tudor Călin Zarojanu
Pe cât de fascinantă e lumea muzeelor, pe atât de regretabilă -
ca să nu zic jenantă - este tăcerea din jurul lor.
Situaţia este valabilă - paradoxal? - mai degrabă în Bucureşti
decât în provincie şi, fireşte, are excepţiile ei. Cea mai
semnificativă - după ştirea mea - este situaţia Muzeului Ţăranului
Român, transformat într-un adevărat centru cultural multiartistic
şi multimedia. Aici, permanent se întâmplă ceva şi toate
evenimentele sunt promovate pe mai toate căile posibile. Pentru că,
să ne înţelegem, nu e vorba numai de bani. Sigur că un muzeu nu are
puterea financiară să plătească reclamă TV. Dar, slavă Domnului,
există mail-ul, Messenger-ul, blogurile, site-urile, fără a uita
promovarea prin "telefonul fără fir", de la om la om, extrem de
eficientă.
Ne-am dus copiii în majoritatea muzeelor bucureştene. Mai toate
sunt remarcabile prin comorile pe care le adăpostesc, dar mai toate
sunt goale, inclusiv în weekend. Şi să nu spuneţi că lumea n-are
timpul, dispoziţia şi∕sau aplecarea culturală pentru a vizita
muzee. Noaptea Albă a Muzeelor demonstrează, an de an, contrariul.
Sau amintiţi-vă cozile de ore care s-au făcut la expoziţia "400 de
ani de pictură franceză" de la Muzeul Naţional de Artă!
Cât despre bani, să fim serioşi! Am văzut o superbă expoziţie
despre istoria scrisului la Muzeul Literaturii Române, doi adulţi
şi trei copii, contra "exorbitantei" sume de 2 (doi) lei...
Personalul foarte amabil al muzeului (aflat la acea oră la
sfârşitul unei frumoase renovări) ne-a descuiat sălile de expunere,
pentru că eram singurii vizitatori, într-o duminică dimineaţa în
care vremea potrivnică anula alternativa plimbărilor în parc şi a
ieşirilor din Bucureşti.
Aproape la fel de singuri am fost, în aceeaşi zi, în impozantul
Muzeu Naţional de Istorie, unde, pe lângă multe altele, există
reproducerea Columnei lui Traian şi Tezaurul Naţional - al doilea
din Europa ca valoare, din câte se pare!
Singurei am fost şi în Muzeul Naţional de Artă Contemporană - care,
e drept, cel puţin în acel moment, nu prea avea cu ce să te atragă,
în afara lifturilor exterioare. Aproape singuri am fost, de fiecare
dată, la Muzeul Tehnicii din coasta Parcului Carol I. Nici măcar
acolo, în parc, nu exista vreun afiş care să te îndemne să faci un
popas în spectaculosul teritoriu al ştiinţei, un spaţiu, din
păcate, foarte rece, la propriu şi la figurat. Dar exponatele, fie
ele şi foarte vechi, sunt atractive, mai ales pentru copii. Rareori
ne-am întâlnit cu cineva în Muzeul Militar, extrem de incitant în
special pentru băieţi.
În multe muzee n-am prea auzit să se organizeze ceva special, un
eveniment atractiv, un program şcolar, un atelier, o PROVOCARE.
Spre deosebire de Muzeul Geologic, de pildă, unde - în condiţiile
unui patrimoniu relativ puţin atractiv - destul de des se întâmplă
ceva. Vizavi, se aşteaptă redeschiderea - într-o formă promisă a fi
superspectaculoasă - a bătrânului Muzeu Antipa.
Unde sunt şcolile? Unde sunt grupurile organizate din Casele de
Copii? Unde sunt ONG-urile şi instituţiile culturale care să
promoveze asemenea bogăţii estetice şi culturale? Probabil au alte
preocupări.
Concluzia are doar două cuvinte: e păcat.
tczarojanu@yahoo.com
TUDOR CĂLIN ZAROJANU (n. 1956) a absolvit secţia de Informatică a
Facultăţii de Matematică, Universitatea Bucureşti, cu lucrarea de
licenţă "O privire matematică asupra piesei «Romeo şi Julieta»",
publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani în
informatică, pe toate sistemele de calcul şi în toate tipurile de
limbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian,
săptămânal, lunar, agenţie de ştiri, radio, TV. A debutat editorial
cu volumul de proză scurtă "Viaţa ca troleibuz" (1992, Premiul
Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia "Viaţa lui
Corneliu Coposu" (1996, ediţia a doua 2005), romanele "Reluare cu
încetinitorul" (1997) şi "Sfârşitul lumii" (2005), culegerea de
proză scurtă "Copiii asfaltului" (2007). În prezent lucrează în
TVR, fiind realizatorul talk-show-ului "În spatele uşilor
deschise", şi este colaborator permanent al Ziarului de Duminică,
Revistei Flacăra şi Radio România Cultural.