Apple riscă un "război" cu operatori ca Orange şi Vodafone din cauza SIM-ului integrat de pe iPhone"

Autor: Radu Racu 19.11.2010

Marii operatori de telefonie mobilă din Europa au avertizat Apple că vor adopta măsuri punitive împotriva companiei dacă producătorul de electronice va implementa o inovaţie pe telefonul iPhone care presupune integrarea cartelei SIM în terminal, fără posibilitate de schimbare, scrie Financial Times.

Operatori de telefonie- printre care sursele au indicat Vodafone, France Telecom (Orange) şi spaniolii de la Telefonica- acuză Apple că încearcă să obţină controlul asupra contractelor cu clienţii, prin intermediul noii tehnologii. Inovaţia permite clienţilor să cumpere un iPhone şi să se înscrie pentru un serviciu de telefonie mobilă direct de pe site-ul Apple. Mai mult decât atât, cea mai mare îngrijorare a companiilor de telefonie mobilă este că serviciul permite utilizatorilor să treacă prea uşor de la un furnizor la altul sau să insiste pe contracte pe termen scurt. Totodată, Apple ar putea deveni la rândul lui un furnizor de servicii de telefonie mobilă, ca intermediar între cele două părţi, însă compania americană nu a indicat până acum că este interesată de acest segment.

Reprezentanţii părţilor implicate în disputa speculată au refuzat să comenteze, însă un director de la un operator european a declarat sub anonimat că Apple riscă "un război" cu furnizorii de telefonie mobilă, care acuză că nu vor mai subvenţiona terminalul, decizie care ar putea duce la scăderea vânzărilor.

Un iPhone costă "la liber" circa 600 de dolari, însă majoritatea companiilor de telefonie mobilă îl ofera la un preţ mult mai mic pentru contracte încheiate pe perioade mai lungi, de circa 2 ani. Companiile de telefonie ameninţă acum că vor renunţa la aceste subvenţii dacă Apple introduce noua tehnologie.

Conform analiştilor din piaţa de telecom, vânzările iPhone ar putea scădea cu până la 12% dacă operatorii îşi retrag subvenţiile.