Sanofi-Aventis este la final cu mutarea a zece produse la Bucureşti. Exporturile încep în februarie-martie

Autor: Ioana David 21.11.2010

Sanofi-Aventis, cel mai mare jucător pe piaţa farmaceutică din România, care deţine producătorul Zentiva (Sicomed), va demara în februarie-martie anul viitor exporturi pentru zece medicamente produse în fabrica pe care o deţine în Capitală.

Livrările externe vor viza state precum Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Portugalia. În prezent, compania are o prezenţă timidă externă la nivelul Republicii Moldova însă volume mai mari la export se vor atinge odată cu cele zece produse pe pieţele din Vest.

Medicamentele vor fi din arii precum urologie şi hipertensiune, dar şi altele. Dan Ivan, country head al Sanofi-Aventis şi preşedinte al consiliului de administraţie al Zentiva SA, a explicat faptul că fabrica de la Bucureşti are câteva avantaje. "Capacitatea de producţie, de peste două miliarde de tablete, nu este folosită 100%", a spus Dan Ivan.

Reprezentanţii producătorului nu au dat date legate de valoarea estimată a exporturilor sau despre ponderea lor în producţia anuală a fabricii.

În 2009, Sanofi-Aventis, unul dintre cei mai mari producători de medicamente din lume, a preluat grupul ceh Zentiva, şi astfel fosta fabrică Sicomed din Bucureşti. Ulterior, compania şi-a anunţat intenţia de a muta produse la această unitate şi de a demara exporturile. "Avem un proiect de lansare a unei aspirine cardiace. Aşteptăm ultima avizare de la ANM (Agenţia Naţională a Medicamentului - n. red.)", a mai spus Dan Ivan. Medicamentul va fi produs de Laropharm, o companie locală, şi va fi promovat de echipele Sanofi.

Sanofi-Aventis a inaugurat vineri un depozit de 2.500 de metri pătraţi în cadrul unei platforme operate de FM Logistic din Chiajna. Reprezentanţii companiei au explicat faptul că după preluarea Zentiva volumele au crescut foarte mult, astfel că a apărut necesitatea acestui centru logistic. Parteneriatul a fost încheiat pe o perioadă de cinci ani. Sanofi-Aventis (împreună cu Zentiva) are afaceri anuale de peste 200 mil. euro. Produsele cele mai vândute sunt Lantus, Plavix, Claxane, Taxotere (din portofoliul Sanofi-Aventis) şi Simvacard şi Trombex (ale Zentiva).

FM Logistic, un operator logistic internaţional, a intrat în România în 2003, şi oferă servicii de transport intern şi internaţional şi co-packing pentru grupuri precum Nestlé, P&G, Cora, L'Oreal, Yves Rocher şi altele.

Anul acesta compania estimează o cifră de afaceri de 18 mil. euro, iar pentru 2011 de 21-22 mil. euro. FM Logistic operează o platformă logistică în Dudeştii Noi (Timiş) şi Petreşti (Dâmboviţa). Compania are proiecte şi în Bucureşti.