Euro stă aproape de pragul de 4,3 lei

Autor: Ciprian Botea 21.11.2010

Euro a rămas vineri în apropierea pragului de 4,3 lei după ce moneda naţională s-a depreciat pentru a patra zi consecutiv, cursul oficial al BNR urcând la 4,2972 lei/euro. Evoluţia leului a fost în ton cu evoluţiile celorlalte valute din regiune. Pe piaţa valutară, leul a depăşit 4,3 lei pe parcursul zilei după ce primele tranzacţii fuseseră realizate la 4,2975 lei/euro, nivel similar cu cel de la sfârşitul şedinţei de joi. Pentru moneda americană, banca centrală a anunţat vineri un curs de 3,1312 lei/dolar, cu doi bani mai puţin decât în şedinţa precedentă. Dobânzile la depozitele interbancare pe termen foarte scurt au scăzut uşor vineri, până în intervalul 2,13 - 2,63% pe an.