Ford spune că jumătate din maşinile vândute la anul vor fi finanţate în sistem de leasing de UniCredit

Autor: Bogdan Alecu 22.11.2010

Divizia de importuri a Ford România, cel de-al doilea constructor de pe piaţa locală, se aşteaptă ca cel puţin 40% din vânzările mărcii americane să se deruleze prin intermediul serviciului de finanţare Ford Leasing, oferit în parteneriat cu UniCredit Leasing. Astfel, Ford devine cea de-a treia marcă din portofoliul UniCredit Leasing pentru care s-a semnat un parteneriat, după BMW Financial Services şi Mazda Finance.

Companiile de leasing doresc să-şi asigure un flux constant de clienţi prin realizarea de parteneriate directe cu importatorul, astfel compania de leasing fiind prima recomandare a agentului de vânzări în momentul achiziţiei.

Pe piaţa locală, servicii de finanţare oferite în parteneriate mai au şi Citroën cu BRD, în timp ce Mercedes-Benz şi Renault au propria divizie de finanţare prezentă pe piaţa locală, Mercedes-Benz Financial Services respectiv RCI Leasing.

"Anul viitor sperăm ca cel puţin 40% din vânzările noastre totale să fie prin intermediul Ford Leasing, iar din totalul vânzărilor prin leasing, 99% vor reprezenta Ford Leasing", a spus Henrik Nenzen, directorul general al noului importator Ford.

Potrivit oficialilor UniCredit Leasing, targetul pentru vânzările Ford în 2011 va fi de aproape 70%, adică o valoare totală de aproximativ 75 mil. euro potrivit estimărilor ZF, luând în calcul vânzări totale de aproape 7.200 de maşini anul viitor.

"BMW Financial Services deţine în prezent 60% din totalul vânzărilor BMW pe piaţa locală. În cazul Ford, avem ca ţintă peste 70% din total vânzări. Dar acest procent depinde de cum va merge piaţa anul viitor şi care sunt aşteptările clienţilor", a spus Antoaneta Curteanu, CEO UniCredit Leasing.

În primele nouă luni ale acestui an afacerile companiilor de leasing au scăzut cu 27%, la 780 mil. euro, potrivit datelor Asociaţiei Societăţilor Finan-ciare - ALB, declin mai accentuat decât cel al pieţei auto în acelaşi interval, care a fost de 24% potrivit APIA. Declinul din acest an vine în condiţiile în care anul trecut piaţa leasingului s-a prăbuşit cu peste 74%, fiind una dintre cele mai afectate pieţe de criză în 2009.

În primele nouă luni ale acestui an, leasingul auto reprezenta 29% din piaţa autoturismelor de import, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), în timp ce în 2007 şi 2008 aceasta deţinea în acelaşi interval 34% respectiv 33%.

În ceea ce priveşte marca Ford, în intervalul ianuarie-septembrie, 43% din totalul vânzărilor s-au realizat în sistem leasing, conform datelor APIA, faţă de 17% în cazul Renault şi 24% Volkswagen.

Romcar, fostul importator al mărcii americane până la 31 iulie, avea stabilit un parteneriat cu societatea NBG Leasing, dar vânzările în sistem leasing către persoane fizice reprezentau puţin peste 1% din vânzările lunare, potrivit jucătorilor din piaţă.