Companiile stau cu banii în depozite după ce s-au ars cu speculaţiile imobiliare

Autor: Ciprian Valentin Botea 22.11.2010

Companiile sunt din nou interesate de produsele de investiţii oferite de bănci pe fondul scăderii randamentelor pe piaţa imobiliară, dar îşi menţin preferinţa pentru depozitele standard în dauna produselor mai sofisticate deoarece nu au suficientă forţă financiară, spune Cosmin Bucur, directorul Trezoreriei RBS Bank România.

"Produsele financiare încep să aibă o altă greutate în condiţiile în care piaţa imobiliară este în regres, după ce în trecut acestea nu puteau concura cu randamentele aduse de investiţiile în real-estate. Companiile preferă însă în continuare depozitele pentru că încearcă să fie cât mai lichide", a declarat Bucur, în cadrul unui seminar organizat de bancă.

Preferinţa companiilor pentru economisire este reflectată de o creştere cu 7,8% în ultimul an a valorii depozitelor în lei deţinute în bănci de persoanele juridice, până la 44,8 miliarde de lei.

În ceea ce priveşte economisirea pe segmentul persoanelor fizice, oficialii RBS se aşteaptă la o creştere mai mare a produselor de economisire altele decât depozitele, pe fondul scăderii bonificaţiilor pe acest segment.

"Începând de anul viitor, cred că vom vedea o creştere a ponderii produselor de economisire, altele decât depozitele la termen, având în vedere scăderea dobânzilor", a precizat John Bell, directorul de retail al băncii.

În prezent, dobânda medie pe piaţă la depozitele de retail se situează în jurul a 7,5% pe an, la jumătate comparativ cu nivelul record înregistrat în primăvara lui 2009, în contextul în care lichiditatea pe piaţă s-a îmbunătăţit şi băncile au reuşit să mai reducă din dezechilibrul între finanţările acordate şi sumele atrase de la clientelă.

Dobânzile la depozitele pentru companii au scăzut chiar mai rapid, până la o medie de 5,7% pe an, chiar dacă rata credite/depozite s-a menţinut la circa 152%. La sfârşitul lui septembrie, băncile aveau acordate credite cu o valoare egală cu echivalentul a 105,2 miliarde de lei companiilor, în timp ce valoarea totală a depozitelor atrase de la acestea ajungea la 69,1 miliarde de lei.