Miniştrii sunt obligaţi să-i prezinte public pe primarii cu întârzieri în derularea contractelor UE

Autor: Mediafax 22.11.2010

Guvernul nu va mai accepta să piardă fonduri europene din cauza comodităţii în derularea licitaţiilor, iar miniştrii vor fi obligaţi să prezinte public întârzierile înregistrate de primari, a declarat premierul Emil Boc. "Vom fi extrem de exigenţi de aici înainte, iar cei care nu respectă graficul de implementare a lucrărilor îşi pierd banii fără niciun fel de argumentaţie suplimentară. Nu putem pierde fonduri europene pentru că există comoditate în derularea licitaţiilor", a spus Boc, ieri, după semnarea de către reprezentanţii Ministerul Mediului a unor serii de contracte de finanţare.