Procter&Gamble ia în calcul posibilitatea realizării unei noi investiţii mari în România

Autor: Mediafax 23.11.2010

Procter&Gamble (P&G) ia în calcul posibilitatea realizării unei noi investiţii mari în România, după ce a inaugurat fabrica de şampoane de la Urlaţi, judeţul Prahova, a declarat directorul general P&G România, Sotirios Marinidis, scrie

Medifax Business

.


El a afirmat că ar putea fi vorba despre un centru de distribuţie sau o unitate de producţie.

"O altă mare investiţie a ajuns la o nouă fază şi este un grup restrâns de ţări în competiţie pentru atragerea acesteia. Factorii pe care îi vom lua în calcul vor fi infrastructura, calitatea muncii şi posibilitatea de atragere a fondurilor structurale", a spus Maridinis, prezent la aniversarea a 15 ani de la preluarea fabricii de detergenţi din Timişoara de către companie.

Statele vizate sunt România, Rusia, Ucraina, Ungaria, Turcia şi Polonia.