Economia americană a urcat cu 2,5% în T3, cu 0,5 puncte procentuale peste estimările anterioare

Autor: Adrian Voicu 23.11.2010

Economia americană a înregistrat o creştere anuală de 2,5% în trimestrul trei, mai mult decât calculase anterior, pe fondul creşterii exporturilor şi a consumului, informează Bloomberg.

Luna trecută Departamentul Comerţului a estimat o creştere de două procente, şi un avans de 1,7% pentru trimestrul doi.

Profiturile companiilor au urcat mai încet trimestrul trecut, dar veniturile salariaţilor au crescut dublu faţă de estimările oficiale, comparativ cu cele trei luni anterioare.

Cu toate acestea, ritmul de creştere al economiei nu pare să reducă din nivelul şomajului, rata de creştere ajungând la 10%.

"Vom vedea o creştere moderată, pozitivă dar nu îndeajuns de puternică pentru a reduce rata şomajului", a declarat Scott Brown, economist şef la Raymond James & Associates, înainte de prezentarea raportului.