Blue Air nu se teme de criza din Irlanda şi introduce zboruri pe ruta Bacău-Dublin

Autor: Mirabela Tiron 23.11.2010

Compania aeriană low-cost Blue Air, controlată de Nelu Iordache, va introduce un zbor direct pe ruta Bacău-Dublin din 27 martie anul viitor, cu o frecvenţă de operare de două ori pe săptămână. "Cursa va fi activă până pe 29 octombrie. Pretul unui bilet începe de la 30 de euro pe un zbor", au declarat oficialii companiei aeriene. Întrebaţi de ce au ales să opereze zboruri spre Irlanda, care în prezent este răvăşită din cauza crizei acute prin care trece şi are nevoie de ajutorul UE şi al FMI, oficialii companiei Blue Air au transmis că această decizie a venit după o analiză amănunţită a pieţei şi nu de pe o zi pe alta. Cursele spre Dublin vor fi operate de două ori pe săptămână, în zilele de joi şi sâmbătă. Blue Air a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 150 mil. euro.