Proprietarii Militari Shopping au încasat chirii de 5,1 milioane de euro în nouă luni

Autor: Cristi Moga 23.11.2010

Compania de investiţii imobiliare Atrium European Real Estate, proprietarul centrului comercial Militari Shopping din Bucureşti, a încasat în primele nouă luni ale anului venituri nete de 5,1 mil. euro din exploatarea proiectului din vestul Capitalei, în creştere cu 55% faţă de perioada similară a anului trecut, când proiectul a fost operaţional doar în perioada aprilie-septembrie. Proiectul are o suprafaţă închiriabilă de 53.000 mp şi chiriaşi precum Auchan, Praktiker, Decathlon, Kiabi şi C&A, chiriile medii fiind de aproximativ 10-12 euro/mp/lunar, reiese din datele prezentate în raportul financiar semestrial al companiei. Valoarea de piaţă a proiectului a scăzut cu circa 10% în acest an, până la 70,2 mil. euro, în ciuda faptului că gradul de ocupare a fost menţinut la aproape 99%.