GfK: Doar 10% din populaţia urbană deţine carduri de credit

Autor: Liviu Chiru 25.11.2010

Utilizarea cardurilor de credit a revenit uşor în 2010, după ce se prăbuşise în 2008 şi prima jumătate a lui 2009, arată un studiu al companiei de cercetare de piaţă GfK. "Cardul de credit a pierdut mult din popularitate pe parcursul anului 2008 şi până în a doua jumătate a lui 2009. Începând cu finalul anului 2009 creşterea s-a reluat, astfel că în prezent 10% din populaţia urbană deţine un card de credit", spune Anca Zamfirescu, cercetător senior la GfK România. Studiul ia în calcul populaţia urbană cu vârsta de peste 15 ani. Analiştii consideră că o posibilă explicaţie pentru această evoluţie ar fi campaniile de promovare mai agresive derulate de bănci. "Cei care au un venit personal peste 1.300 de lei pe lună utilizează cardurile de credit în mai mare măsură decât restul populaţiei - 17% faţă de 10% din întreaga populaţie urbană", potrivit GfK. Datele BNR arată că în prezent sunt în circulaţie 2,2 milioane de carduri de credit, respectiv 10,7 milioane de carduri de debit.