Opinie Sorin Paslaru: Băncile străine încep să ceară creştere economică de la Guvern

Băncile străine încep să spună că bugetul pe 2011 este construit prea restrictiv.

Astfel, ING Bank a declarat ieri, după publicarea draftului de buget care ar urma să fie adoptat în Parlament: "Se pune întrebarea în ce măsură este necesară o politică fiscală atât de restrictivă având în vedere costurile în termeni de creştere economică".

Încet-încet, băncile străine înţeleg că au nevoie şi de relansarea economiei româneşti pentru a putea supravieţui şi nu numai de relansarea economiei austriece, elene, franceze sau olandeze.

Şi în curând vor înţelege şi că această relansare nu poate veni în România decât prin reducerea dobânzilor la credite, aşa cum se face în statele din zona euro de unde provin aceste bănci.

În zona euro şi Statele Unite, banca centrală a reacţionat la scăderea economiei şi creşterea şomajului prin reducerea ratei dobânzii de referinţă.

Acesta este de altfel şi rostul băncii centrale.

Automat, ratele celor care au credite de casă sau de consum s-au redus, pentru că dobânzile sunt indexate la Euribor. Este un mecanism pus la punct de decenii în economia capitalistă. Când economia merge prost, băncile ieftinesc creditele pe baza finanţării mai ieftine de la banca centrală.

Oficialii de la noi ne explică doct că este normal ca băncile comerciale să acţioneze prociclic şi ne spun plastic că băncile "îţi dau umbrela când este soare şi ţi-o iau când plouă". Greşit.

Tocmai de asta există băncile centrale, ca atunci când economia este pe scădere, ocuparea scade, iar preţurile la imobiliare se reduc din lipsă de cerere, să ieftinească refinanţarea.

Ieftinirea se retransmite prin intermediul băncilor comerciale la clienţi. Automat rata la casă de 1.000 de euro se duce în 800 de euro sau cea de la automobil de la 400 la 300 euro, şi automat disponibilul rămas merge în consum şi se reia ciclul de creştere.

Numai în România nu a funcţionat ieftinirea creditării în perioadă de criză, ci, dimpotrivă, creditul s-a scumpit în această perioadă, ceea ce a determinat alunecarea şi mai abruptă pe panta scăderii economice.

Deşi ponderea în PIB a economiei private este de 75% şi economia funcţionează în cu totul alţi parametri decât acum 10 ani, fiind în mâini private, discursul public a rămas la nivelul anilor '90, când statul era responsabil şi de creşterea, şi de scăderea economiei.

Relansarea este la bănci în aceeaşi măsură cât este la restructurarea statului care s-a întins în deficite bugetare când nu era cazul, pe creştere economică, iar acum nu poate să se ajusteze.

Discursul public despre parametrii macroeconomici este confiscat de economiştii din bănci, plătiţi de bănci, care nu vor spune niciodată că băncile au scumpit în loc să ieftinească creditul în România în 2009 şi de aceea a avut loc un derapaj mai mare decât cel preconizat.

După căderea Lehman Brothers, de când Occidentul a cheltuit (şi cheltuie) sute de miliarde de euro pentru a-şi salva băncile, a reieşit în mod evident că fiecare stat a încercat să-şi salveze propriile entităţi pentru a-şi salva economia. Băncile şi economia au devenit totuna, de aceea au intervenit statele occidentale şi intervin.

În cazul nostru este puţin altfel, dar numai aparent. Băncile sunt din zona euro, dar economia este, nominal, din Carpaţi. De fapt, economia românească este, într-un fel, parte deja, prin preluarea sectorului bancar autohton de către bănci din zona euro, din această zonă. Ca urmare nu poate redemara decât dacă beneficiază de măsurile luate în Vest pentru relansare.