Lauri pentru poezie/ de Constantin Stan

Autor: Stan Constantin 02.12.2010

Vreme de două zile Iaşul a fremătat de poezie, prieteni ai poeziei şi dezbateri culturale. Galele Iaşului Universitar au făcut săli pline, la Universitatea Petre Andrei, la Universitatea de Medicină şi Farmacie, la Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu", dovedindu-se, dacă mai era nevoie, că nu publicul se ţine departe de artă şi cultură, ci că uneori cele două nu reuşesc să găsească drumul spre el, lăsând astfel cale liberă unor pseudomanifestări bune numai de omorât timpul.

Mihai Şora, Sorin Vieru şi Luiza Palanciuc au "provocat" studenţii la o meditaţie asupra lumii - din care face parte şi lumea contemporană -, întrebându-se asupra valorii şi rosturilor verbelor "a fi, a face, a avea" şi asupra "riscurilor gândirii", recitalurile poeţilor Mircea Bârsilă, Gabriel Chifu, Denisa Comănescu, Marin Mălaicu Hondrari, Aurel Pantea, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Dinu Flămând (a doua intervenţie axându-se pe vocaţia de traducător a lui Dinu, care a exemplificat în original şi în traducere Pessoa, Saba, Beckett) au fost admirabile. Ion Mureşan a citit, spectaculos, frenetic, din abia apărutul său volum "Cartea Alcool", iar poezia tânără a fost prezentă în Aula Bibiliotecii prin Laura Dan şi Cosmin Perţa.

Două recitaluri ale trupei "Pontice", recitalul lui Mircea Tiberian, Nadia Trofin şi Pedro Negrescu "La margine de Bucureşti" (va puteaţi imagina cântecele celebre din perioada interbelică de genul "Mână, birjar" în maniera jazz-ului?) au electrizat pur şi simplu sala, iar trei studenţi de la Teatru, sub conducerea Rodicăi Mandache, au oferit un spectacol pe versurile lui Ioan Es. Pop, extrem de incitant pentru felul în care a propus parcă un alt Ioan ES. Pop, dar la fel de incitant şi profund.

Laureatul celei de-a treia ediţii a "Petrecerii cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată" a fost Gabriel Chifu.

În imagini: 1. Aceşti doi copii au entuziasmat sala prin recitarea unui extraordinar poem semnat de Ovidiu Genaru; 2. Gabriel Chifu, laureatul "Petrecerii..."; 3. Emil Stratan, organizatorul "Petrecerii..."; 4. Formaţia Pontice în recital; 5. Mircea Bârsilă, Pavel Şuşară, Dan Cristea; 6. În prim-plan, Alex Ştefănescu, preşedintele juriului

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat al Facultăţii de Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile de proză i-au fost premiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafărul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica "Reportaj", în Ziarul de Duminică.

Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.