Cine sunt oamenii din spatele UCM Reşiţa, compania implicată în scandalul returnărilor ilegale de TVA
Autor:
Andrei Chirileasa
03.12.2010
UCM Reşiţa (UCM), compania care i-ar fi vândut sirianului Said Baaklini echipamente evaluate la 250 mil. euro, pe baza cărora acesta ar fi cerut o restituire ilegală de TVA de 60 mil. euro, este controlată în proporţie de 97% de către grupul elveţian Inet AG, care a preluat în 2003 pachetul majoritar de acţiuni de la stat în consorţiu cu Asociaţia Salariaţilor din UCMR.
Deşi, iniţial elveţienii deţineau 51% din companie, aceştia şi-au majorat participaţia la 96,3%, prin intermediul unor majorări de capital, în timp ce salariaţii mai deţin doar 0,7%, potrivit datelor de pe pagina de internet a companiei.
Grupul Inet este reprezentat de omul de afaceri
elveţian Beat Carpateaux, care a fost implicat în mai multe afaceri
în sectorul energiei alături de Bogdan Buzăianu, fostul proprietar
al Energy Holding, unul dintre "băieţii deştepţi din energie".
Energy Holding este compania care a încheiat în 2003 un contract pe
zece ani cu Hidroelectrica pentru achiziţia de energie ieftină, pe
care o revinde apoi către consumatori.
Adrian Chebuţiu, preşedintele şi directorul general al UCM Reşiţa, care a fost audiat de DNA în dosarul rambursării ilegale de TVA, este un apropiat al lui Buzăianu, potrivit informaţiilor publicate de Evenimentul Zilei.Chebuţiu, va fi cercetat în libertate, potrivit deciziei instanţei supreme, care a hotărât însă ca directorul executiv al UCM, Adrian Coriolan Preda să fie arestat preventiv pentru 29 de zile, potrivit Mediafax.
Potrivit
DNA, în 31 august 2010, în urma unei înţelegeri anterioare, UCM
Reşiţa a emis o factură în valoare de 250 milioane euro plus TVA
către SC Libarom Agri SRL Bucureşti, controlată de Said Baaklini,
care a cumpărat de la uzina din Reşiţa patru motoare vechi,
nefuncţionale, aflate pe stoc de peste 20 de ani. În realitate,
cele patru motoare vechi valorau aproximativ cinci milioane euro
plus TVA, adică de 50 de ori mai puţin. Pentru a da o aparenţă de
legalitate operaţiunii de vânzare la preţ supraevaluat, UCM Reşiţa
a mai încheiat cu SC Libarom Agri SRL Bucureşti trei contracte, în
valoare totală de 245 milioane euro plus TVA, care nu au la bază
operaţiuni reale.
"Contractul
face referire la achiziţionarea, furnizarea, respectiv vânzarea de
echipament şi servicii destinate unei centrale electrice cu o
putere instalată de aproximativ 40 MW. Prin semnarea contractului
s-a urmărit îmbunătăţireaindicatorilor economici de performanţă ai
companiei, respectiv cifra de afaceri, profitul, valorificarea de
stocuri fără mişcare, dar cu o valoare adăugată mare şi, nu în
ultimul rând, alimentarea fluxului de numerar în vederea achitării
furnizorilor restanţi, a salariilor şi a cheltuielilor curente", se
arată într-un raport al UCM Reşiţa trimis vineri Bursei de Valori
Bucureşti.
Raportul este semnat de Adrian Chebuţiu şi mai precizează că societatea nu are nicio implicare în dosarul de cercetare penală, iar organele abilitate nu au dispus măsuri care să influenţeze situaţia patrimonială şi financiară a acesteia.
UCM Reşiţa este singura companie de pe Bursă
listată la categoria a III-a, din cauză că nu îndeplineşte
criteriile de admitere la categoria a II-a. Compania a avut anul
trecut pierderi de 63 mil. lei la afaceri de 167 mil. Lei, având
circa 2.400 de angajaţi. În primele nouă luni ale lui 2010, UCM a
avut pierderi de 67 mil. lei la afaceri de 78 mil. lei. Compania
avea la finele lunii septembrie venituri în avans de peste 1 mld.
lei (240 mil. euro).