Profilul clientului dintr-un magazin Hugo Boss: peste 25 de ani, şef de companie, venit lunar de minim 2.000 de euro

Autor: Cristina Stoian 05.12.2010

Compania Future Fashion International, care deţine franciza brandului de lux Hugo Boss la nivel local, va încheia anul 2010 cu o cifră de afaceri de 1,3 mil. euro, aşa cum şi-a bugetat, dar nu a intrat pe profit, obiectiv pe care speră să-l atingă în 2011 când bugetul este construit pe vânzări de 3,5 mil. euro.

Andrei Alecu, fiul lui Marian Alecu (fostul şef al McDonald's România) şi Adrian Matei, care au adus Hugo Boss în România în 2009, prima dată în Constanţa şi apoi pe Calea Victoriei din Bucureşti, nu stau mult pe gânduri când vine vorba de profilul clientul care le calcă pragul şi mai ales de schimbările comportamentului acestuia pe timp de criză. "Targetul nostru sunt persoanele de peste 25 de ani, directori de multinaţionale sau oameni de afaceri, cu un salariu lunar de minimum 2.000 de euro", schiţează în câteva cuvinte Alecu portretul consumatorului Hugo Boss.

Reprezentanţii companiei nu au precizat însă care este cheltuiala medie înregistrată într-un magazin Hugo Boss din România.

Clienţii de lux, chiar dacă apreciază o reducere de 5%-10%, nu schimbă articolele pe care le cumpără de obicei cu cele "basic", mai ieftine, chiar dacă asta înseamnă să cumpere mai rar, iar colecţiile vechi sunt de domeniul trecutului, fie şi când preţul scade remarcabil, după cum consideră cei doi parteneri de afaceri.

"Magazinul din Bucureşti are 250 de metri pătraţi la parter şi 100 de metri pătraţi la etaj, iar articolele pentru bărbaţi reprezintă 60% din vânzări. După ce va trece recesiunea, balanţa va închina şi mai mult spre clienţii de sex masculin, cu 70% la 30%. Pe timp de criză, bărbaţii sunt mai precauţi decât femeile când vine vorba de cumpărături", completează Adrian Matei.

La nivel internaţional, Hugo Boss se axează în special pe costumele pentru bărbaţi, iar acest lucru este vizibil şi în magazinele din România, situaţie atipică, ţinând cont că în majoritatea buticurilor de lux predomină îmbrăcămintea şi accesoriile pentru femei.

Future Fashion International intenţionează ca anul viitor, în funcţie de rezultatele pe care le va obţine, să extindă suprafaţa magazinului din Bucureşti cu circa 150 mp.

Linia sport bărbătească inspirată din golf se vinde în prezent cel mai bine. În magazinul de pe Calea Victoriei o pereche de şosete bărbăteşti costă între 40 şi 80 de lei, o fustă în jur de 800 de lei, iar un costum de damă poate ajunge la 3.000 de lei.

Hugo Boss a venit prima dată în România în 2003, tot într-o locaţie de pe Calea Victoriei, dar la începutul lui 2009 compania care administra buticul de lux Papilon Beauty Fashion a renunţat la contract.

La un an de la ieşirea brandului de pe piaţă, Andrei Alecu şi Adrian Matei, fiul lui Ion Matei, proprietarul Lerida International, importatorul Bacardi şi Martini, au renegociat cu germanii de la Hugo Boss şi au readus brandul la nivel local. Chiar şi aşa, compania vede afaceri în creştere pentru 2011, până la un nivel de 3,5 mil. euro, cu jumătate de milion de euro mai puţin decât cele estimate în urmă cu un an. Tot pentru 2011 este planificată deschiderea unui alt butic de 180 mp în Iaşi, în proiectul comercial Palas al omului de afaceri Iulian Dascălu. Investiţia de la Iaşi era planificată iniţial pentru acest an, dar inaugurarea proiectului a fost amânată pentru 2011.