El este omul desemnat de FT cel mai bun ministru de Finanţe al anului

Autor: Radu Racu 06.12.2010

Germanul Wolfgang Schäuble a fost desemnat cel mai bun ministru european al Finanţelor din acest an de către ziarul Financial Times (FT), ultimul loc în clasament revenind oficialului irlandez Brian Lenihan.

De departe cel mai experimentat membru al clasei politice din Germania, Wolfgang Schäuble a preluat sarcina ingrată în anul 2009, la sfârşitul carierei sale şi în plină criză economică, notează publicaţia britanică.

În ciuda unei sănătăţi precare, avocatul de 68 de ani a preluat atribuţiile cu entuziasm, devenind o figură dominantă în consiliul miniştrilor de finanţe din Europa. "Nu trebuie să-i spui decât două cuvinte şi înţelege imediat ideea", spune despre el un fost adjunct.

Schäuble, în vârstă de 68 de ani, este obligat să se deplaseze într-un scaun cu rotile după ce a fost atacat în 1990 de un dezechilibrat mintal. Ministrul, un veteran al politicii din Germania, este un apropiat al fostului cancelar Helmut Kohl.