BVB încearcă să aducă constructori la listare

Autor: Andreea Neferu 08.12.2010

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) vrea să atragă companiile de construcţii pe principala piaţă de capital din ţară, propunându-le o alternativă de finanţare.

"Considerăm că una dintre temeliile dezvoltării economice a României este sectorul construcţiilor, iar un avantaj al listării pe BVB în această perioadă ar fi pregătirea în linişte a unui IPO (ofertă de acţiuni - n.red.)", a declarat Anca Dumitru, director general adjunct al BVB, în cadrul unei conferinţe organizate ieri la Bucureşti de Patronatul Societăţilor din Construcţii (PSC). Pe Bursa de la Bucureşti sunt listate în prezent un număr de peste 100 de companii active în sectorul construcţiilor. Cea mai mare parte dintre acestea sunt listate pe piaţa RASDAQ, fiind puţin lichide. Pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti se tranzacţionează acţiunile unor companii precum Condmag (simbol bursier COMI) sau Transilvania Construcţii (COTR).

Pe de altă parte, BVB a propus companiilor mici şi mijlocii din sectorul construcţiilor intrarea pe sistemul alternativ de tranzacţionare CAN-ATS (Companii şi Acţiuni Noi - Alternative Trading System), pe care în urmă cu circa trei săptămâni au intrat şi acţiunile Daimler AG, producătorul automobilelor Mercedes.

De altfel, până acum, Daimler este singura companie listată pe CAN-ATS, nicio altă companie românească sau străină nefiind prezentă în acest sistem alternativ, inaugurat anul acesta. "CAN-ATS nu este o piaţă reglementată, ci un sistem de finanţare şi tranzacţionare dedicat companiilor mici şi mijlocii", a declarat Dumitru. Investitorii potenţiali în companiile listate pe CAN-ATS pot fi cei cu profil de risc relativ ridicat, investitorii instituţionali, firme de private-equity etc. "Pentru CAN-ATS nu este neapărat necesar suportul unui broker", a mai spus Dumitru.

Antreprenorii din domeniu sunt însă încă reticenţi în ceea ce priveşte listarea pe un astfel de sistem de tranzacţionare alternativă.

"Nu cred că aş fi interesat de o astfel de listare. Nici măcar atunci când era perioadă de boom nu eram interesat şi prefer să mă finanţez din buget propriu sau credite comerciale. Pentru mine e mai sigur aşa, pentru că bursa azi e sus, mâine e jos", a declarat pentru ZF Ioan Ţiţeiu, proprietarul producătorului de materiale de construcţii Arcon din Sf. Gheorghe, cu o cifră de afaceri de 20,3 mil. euro în 2009.

Referitor la listarea pe piaţa de capital principală, BVB, Cristian Erbaşu, preşedintele PSC, a spus că nu este neapărat o opţiune pentru firmele de construcţii în momentul de faţă, ci mai mult o perioadă de pregătire, pentru că procesul durează destul de mult. Până la 1 iunie 2011, listarea la BVB se va realiza cu costuri zero.

Erbaşu a afirmat de asemenea că piaţa de construcţii va reveni pe creştere anul viitor. "Nu mai e loc de scădere, deja piaţa aproape

s-a înjumătăţit faţă de anii de boom", a explicat Erbaşu. Anul acesta, estimările companiilor de construcţii arată că piaţa de profil ar putea consemna o scădere totală de 20-25%, de la circa 12,6 miliarde de euro în 2009.

Pe de altă parte, preşedintele PSC a spus că la începutul săptămânii viitoare, 12 patronate şi asociaţii din domeniul construcţiilor, printre care PSC, dar şi ARACO (Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii), vor semna un protocol de colaborare în vederea semnării unei hotărâri de guvern privind certificarea profesionistă a societăţilor din construcţii. "MDRT (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - n.red.) a anunţat că în cel mai scurt timp, eventual în luna decembrie, va aproba proiectul", a explicat Erbaşu.