Dicţionar universal al spionilor (XV). Şi îngerul a fost spion/ de dr. Alexandru Popescu

Intenţia autorului, istoric, etnolog şi diplomat, este de a oferi un instrument de lucru pentru

specialiştii activităţilor informative, ca şi pentru istorici, politologi, sociologi, precum şi un "ghid" în "lumea spionajului" adresat unui public larg, interesat, dincolo de clişee, mistificări şi exagerări, de trecutul, dar şi de prezentul, probabil şi de viitorul unui domeniu care se împleteşte atât de intim, uneori insesizabil, cu istoria şi existenţa noastră cotidiană…

V

VETROV, Vladimir (1932 - 1985) ("Farewell"), agent dublu pentru URSS (KGB) şi Franţa, în timpul războiului rece. Activează în Franţa din 1965 şi Canada (1974-1975). După întoarcerea sa în URSS, V. contactează serviciul de informaţii francez, propunându-i colaborarea. Va furniza informaţii de mare importanţă, între care lista celor 300 de agenţi KGB care desfăşurau acţiuni de spionaj ştiinţific. Ca rezultat, Franţa şi alte ţări expulzează 47 de spioni sovietici sub acoperirea diplomatică de jurnalişti. Descoperit de KGB în urma unei imprudenţe, V. este executat fără a fi judecat.

VIŢIANU (Witzmann), Solvan, agent român în Elveţia în timpul războiului rece.

Sosit în Elveţia în februarie 1947, ca reprezentant al unor firme comerciale din România, V. va intra curând în atenţia serviciului de informaţii elveţian, fiind considerat "unul dintre cei mai periculoşi agenţi". Pentru a preîntâmpina arestarea sa, Ministerul de Externe român îl numeşte, în mai 1948, consilier economic al Legaţiei României la Berna, dar Departamentul Politic elveţian tergiversează admiterea acreditării sale, astfel încât V. şi soţia lui sunt arestaţi în iulie 1948. În cursul procesului din faţa Curţii Penale Federale, sunt făcute cunoscute diferite activităţi ale lui V. care, de fapt, acţiona în Elveţia ca reprezentant al secţiei de cadre a Biroului Politic al Partidului comunist din România (al cărui membru era din 1942), având printre scopurile principale procurarea de mijloace financiare prin recuperarea sumelor depuse la băncile elveţiene de persoane din România, în schimbul acordării către aceştia a vizei de ieşire din ţară. Între persoanele cu care V. colabora pe această linie se afla şi Ana Toma. Apărarea lui V. încearcă să acrediteze teza după care arestarea şi judecarea sa contraveneau imunităţii sale diplomatice, iar acuzatul "acuză", la rândul său, autorităţile elveţiene de faptul că se dedau la provocări împotriva unei ţări de democraţie populară, care construieşte, după exemplul sovietic, o nouă orânduire şi doreşte să aibă relaţii economice normale cu Elveţia. De remarcat că Asociaţia Internaţională a Juriştilor Democraţi, aflată sub influenţa URSS, precum şi presa comunistă din ţările vestice, bineînţeles şi din cele de democraţie populară, au protestat "cu indignare" împotriva prigonirii "diplomatului" român. V. este condamnat, în iunie 1949, la 18 luni închisoare pentru delicte de natură economică, fără a se insista, în mod deosebit, pe activitatea sa de spionaj. În urma arestării lui V., în Elveţia, autorităţile române au reţinut 40 de cetăţeni elveţieni care aşteptau repatrierea, acuzându­-i de trafic cu valută. În urma intervenţiei autorităţilor militare ale URSS din România, ei au fost eliberaţi, căci insistenţa părţii române putea duce la implicarea în proces a reţelei de spioni sovietici. După unele informaţii, una dintre sarcinile principale a lui V. ar fi fost descoperirea fondurilor pe care Ana Pauker le-ar fi depus în Elveţia, ceea ce ar fi permis lui Gheorghiu­-Dej să o elimine din conducere. Este posibil ca existenţa unor fonduri depuse de Ana Pauker în Elveţia, ca şi implicarea sa în "afaceri de spionaj", prin fratele ei, să fi fost zvonuri lansate de Securitate pentru a o compromite, căci prin influenţa sa, datorată creditului de care se bucura la Moscova, era considerată o "concurenţă" pentru persoane din conducerea Partidului Muncitoresc Român. La scurtă vreme după arestarea lui V., în Elveţia apare volumul "Viţianu - diplomat cominternist sau spion" de ziaristul John Nelson.

W

WALLENBERG, Raoul (1912-1947?), diplomat, agent pentru SUA (OSS) în al doilea război mondial. La izbucnirea celui de al doilea război mondial, W. intră în serviciul diplomatic suedez şi solicită să fie trimis la Ambasada de la Budapesta, unde, în 1944, în mod voluntar, se angajează în activitatea de salvare a evreilor într-o perioadă în care Adolf Eichmann conducea acţiunea de transportare a acestora în lagărele de exterminare. De fapt, W. A fost trimis în Ungaria la recomandarea serviciului de informaţii al SUA, OSS, al cărui agent a devenit, punându-i-se la dispoziţie sume de bani folosite în acţiunile sale în urma cărora au fost salvaţi de la moarte peste 30.000 (după alte estimări 100.000) de evrei unguri. După 1990, pe baza documentelor conţinute în "CIA's Historical Intelligence Collection", a reieşit că W. acţionase ca agent încă din 1944. Utilitatea informaţiilor sale a decurs din faptul că, la acea dată, OSS nu dispunea de o reţea în Ungaria, ţară ce avea un rol deosebit în constelaţia politică şi militară în Europa Centrală. Pe de altă parte, activitatea lui W. în Ungaria îi dădea posibilitatea de a colecta informaţii preţioase din această ţară, într-un moment în care se profila o puternică ofensivă sovietică. Documente, care au fost relevate mai nou, arată că W. a avut legături şi cu reţelele ilegale din Ungaria care pregăteau rezistenţa armată împotriva trupelor germane. A fost documentat faptul că, încă de la sosirea sa la Budapesta, W. fusese urmărit de agentul NKVD Tolstoi-Kutuzov. Sovieticii doreau să îl recruteze pe W. pentru a-l folosi ca intermediar în tratativele de după război. Foarte probabil activitatea informativă desfăşurată de W. a fost motivul principal pentru care a fost reţinut şi interogat de către NKVD, la indicaţia personală a lui Stalin, care dorea să afle detalii despre activitatea lui informativă şi legăturile cu OSS (viitoarea CIA). Transferat la Moscova, W. este încarcerat în închisoarea de maximă siguranţă Lefortovo. Este acuzat că a fost spion german. Refuză orice colaborare cu NKVD. De la un moment dat, W. dispare, fiind mutat succesiv în diferite lagăre şi închisori şi, în cele din urmă, probabil suprimat. Anchete iniţiate de-a lungul vremii de familia lui W. şi de comisii, organisme internaţionale nu au reuşit să elucideze împrejurările în care, foarte probabil, W. a fost asasinat, deşi autorităţile sovietice şi ruse au susţinut că ar fi decedat din cauze naturale. Una dintre biografiile lui W., avându-i ca autori pe Charles Fenyvesi şi Victoria Pope, se intitulează The Angel was a Spy. W. a fost recunoscut de "Yad Vashem" din Israel ca "drept între naţiuni". În 1981, Congresul SUA îi acordă titlul de "cetăţean de onoare american", care nu i-a mai fost acordat decât premierului britanic Winston Churchill. Bustul lui W. se află în Rotonda Capitoliului din Washington. De asemenea, el a fost declarat cetăţean de onoare al Israelului, Canadei şi Ungariei.

WALKER, John Anthony, jr, (1938-), spion pentru URSS (KGB) în SUA în timpul războiului rece. O "catastrofă naţională", un adevărat "Pearl Harbor criptografic" a fost activitatea de spion a familiei W., tatăl şi fiul. În 1968, W., ofiţer al comandamentului suprem al flotei de submarine a SUA, aflat în mare necesitate financiară, a făcut o vizită la Ambasada URSS din Washington, oferind planurile maşinii de cifrat KL-47, folosită de submarinele americane. Ofiţerul său de legătură era Prokopi G., care activa sub acoperirea de colaborator al Secretariatului ONU în Viena, loc în care W. îi punea la dispoziţie documentele secrete. W. a fost demascat abia în 1985 şi condamnat la de două ori detenţie pe viaţă. În URSS, W. a fost recompensat cu medalia pentru merite în apărarea…păcii.

WISNER, Frank Gardiner (1909-1965), agent OSS în România în timpul celui de al doilea război mondial. După ce desfăşoară activitate de avocat, W. se înrolează în marina americană. Se transferă la OSS şi acţionează în Turcia, apoi în România, în calitate de şef al operaţiilor OSS în Europa de sud-est. Se pare că reţeaua pe care a organizat-o în România a fost infiltrară de agenţi sovietici. Transmite informaţii care au facilitat bombardarea de către aviaţia americană a zonelor petroliere de la Ploieşti. Este implicat în operaţia de repatriere a prizonierilor de război americani din România înainte de pătrunderea trupelor sovietice. În continuare, principala sarcină a lui W. a fost coordonarea acţiunilor de spionaj împotriva trupelor sovietice din România, penetrarea Partidului Comunist. Avertizează asupra pericolului ca Uniunea Sovietică să preia controlul asupra Europei de Est. Îl sfătuieşte pe regele Mihai să plece în exil. În martie 1945, W. este transferat în Germania occidentală, asigurând legăturile cu Organizaţia Gehlen, condusă de un fost ofiţer de informaţii nazist care se pusese în slujba Aliaţilor pentru a desfăşura acţiuni de spionaj. În 1947, W. este recrutat de oficiul Departamentului de Stat din teritoriile ocupate, iar apoi este integrat CIA, ocupându-se de combaterea acţiunilor agenţilor NKVD. De asemenea, coordonează acţiuni sub acoperire, sabotaje, subversiune şi acţiuni de propagandă. Iniţiază planul de realizare a unui tunel la Berlin pentru spionarea autorităţilor sovietice. Obţine textul raportului secret prezentat de N.S. Hrusciov la Congresul XX al PCUS (1956) care a demascat crimele lui Stalin. De asemenea, se va ocupa de programul de influenţare a presei. Organizează operaţiunile de acordare de sprijin forţelor proamericane din Iran şi Guatemala. Iniţiază un plan de asasinare a liderului cubanez Fidel Castro. În cadrul campaniei directorului FBI, J. Edgar Hoover, de limitare a puterii CIA, sunt puse la dispoziţia Comisiei pentru cercetarea activităţii antiamericane, conduse de senatorul McCarthy, informaţii despre legăturile lui W. cu cercuri de stânga, ca şi despre relaţiile sale, în România, cu prinţesa Caradja, care fusese şi ea implicată în salvarea paraşutiştilor americani, dar era bănuită a fi agentă sovietică. În cursul activităţii sale, W. a colaborat cu spionul prosovietic Kim Philby. În timpul intervenţiei sovietice în Ungaria (1956), militează pentru intervenţia SUA. În perioada imediat următoare, W. este depistat ca suferind de manie depresivă şi e tratat. În 1956, se retrage din CIA iar în 1965 se sinucide. Este înmormântat în Cimitirul Naţional din Arlington.

Volum în curs de apariţie la Editura Meronia.

În imagini: 1. 2. Raoul Wallenberg; Frank Wisner