Creditele în franci sunt în suferinţă: restanţele sar cu 15% într-o lună

Restanţele populaţiei la creditele luate în valute exotice - în general franci elveţieni şi într-o proporţie mai mică yeni japonezi - au înregistrat în octombrie un salt cu 15%, până la echivalentul a 667 de milioane de lei (156 mil. euro), continuând astfel tendinţa de creştere rapidă, arată datele BNR.

Clienţii care s-au lăsat atraşi în anii trecuţi de mirajul dobânzilor nominale reduse afişate de bănci simt acum din plin cât de usturător poate fi riscul de curs valutar.

În primele zece luni ale anului, francul elveţian s-a apreciat cu circa 10% în faţa leului, până la 3,12 lei pentru un franc elveţian. Cotaţiile au continuat să urce, ajungând în prezent la 3,3 lei pentru un franc.

"Majoritatea creditelor (cu garanţii imobiliare - n. red.) acordate în trecut au fost în franci elveţieni. Ne preocupă mult evoluţia cursului valutar. Însă din calculele pe care le-am făcut, cine a luat un credit în franci a realizat până acum o economie faţă de un credit similar în euro", spune Adrian Chiciţă, director general adjunct la OTP Bank. Maghiarii au fost cei care au lansat moda creditelor în franci pe plan local, utilizând această alternativă ca instrument de marketing pentru a-şi face loc pe piaţă în 2005.

Faţă de octombrie anul trecut, restanţele la creditele în alte monede decât leu, euro sau dolar, au înregistrat o creştere de aproape şase ori, în timp ce totalul restanţelor populaţiei s-a dublat.

Dacă în anii de boom băncile preferau să ia franci la dobânzi foarte reduse pe care să îi împrumute mai departe clienţilor, contribuind astfel la deprecierea monedei elveţiene, acum lucrurile arată complet diferit. Investitorii încearcă să se protejeze de turbulenţele de pe pieţele valutare, iar cum activele elveţiene sunt considerate printre cele mai sigure, francul se întăreşte aproape necontenit faţă de euro.

Faţă de 2008, francul elveţian este cu peste 30% mai puternic în faţa leului. În plus, multe bănci au utilizat formule de dobândă promoţională mai mică, valabilă în primul an de contract, după care se trecea la o formulă de calcul care conducea la o dobândă mai mare. Astfel, clienţii au fost loviţi din două părţi, şi de creşterea dobânzii şi de deprecierea leului.