Alexandra Gătej, consilier prezidenţial, a fost recrutată de Securitate dar nu a dat note informative

Autor: Ovidiu Vanghele 14.12.2010

Consilierul prezidenţial Alexandra Gătej, 45 de ani, a fost recrutată de Securitate în septembrie 1989, pentru eventuale misiuni de contrainformaţii în sectoarele economice, însă nu a dat nicio informare ofiţerilor, astfel că CNSAS a decis că nu poate fi considerată colaborator, scrie Mediafax.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a emis pe numele Alexandrei Gătej o adeverinţă care atestă că aceasta nu a avut calitatea de lucrător sau colaborator.

Documentul, emis în 12 noiembrie 2010, conţine însă o referire la faptul că Alexandra Gătej a fost recrutată de Securitate în 14 septembrie 1989, sub numele conspirativ "Florina". Ea urma să activeze, conform documentului CNSAS, "pe linie de contrainformaţii în sectoarele economice".

"Direcţia de specialitate (a CNSAS, n.r.) nu a identificat documente care să conţină informaţii transmise Securităţii de către doamna Gătej Corina Alexandra", se arată în adeverinţa CNSAS.

În document, Alexandra Corina Gătej apare cu numele vechi, Dăncăneţ.

Corina-Alexandrina Gătej a fost numită, în iulie 2009, în funcţia de consilier prezidenţial în cadrul Departamentului Mediul de Afaceri Intern şi Internaţional al Administraţiei Prezidenţiale.

Gătej a lucrat, până în 1993, ca economist şi apoi ca director de export la Fabrica de piele Sebeş, anterior, din 1988, lucrând la Fabrica de Pielărie Târgu Mureş.

În perioada 1993-1996 a lucrat la Radio Europa Liberă şi la Interquest Bucureşti, iar din 1996 a lucrat la Unilever, în perioada 1996-2005 deţinând diverse poziţii de manager.

În perioada noiembrie 2005 - mai 2009, Corina-Alexandrina Gătej a fost preşedinte Unilever Europa Centrală şi de Sud. Ea a fost numită la Preşedinţie din poziţia de Business Development Director Unilever Europa Centrală şi de Est, Unilever Europa Centrală şi de Sud, post pe care îl deţinea din mai 2009.