Opinie Adrian Vasilescu Lista consistentă de reportări pentru 2011

Ne despărţim de 2010 cu bilanţ negativ. Pentru al doilea an consecutiv numărăm mai multe eşecuri decât reuşite.

Deciziile menite să contribuie la echilibrarea bugetului, absolut necesare, dar dureroase, au făcut imposibilă ieşirea din recesiune. N-a fost în puterea ţării să ducă o bătălie pe două fronturi: pentru însănătoşirea bugetului şi pentru creştere economică. Şi când scriu "puterea ţării" am în vedere, întâi şi întâi, faptul că încheiem încă un an, 2010, cu un capital productiv în economia românească în mare măsură depăşit tehnologic. Aşa că, deşi industria a avut creşteri constante, iar exportul şi-a reluat avântul, îndeosebi în companiile multinaţionale, aşteptatele creşteri de competitivitate rămân cu semnul minus. Agricultura, de care sunt legate multe dintre speranţele noastre de viitor, se află încă în faţa unor bariere greu de trecut, iar rezolvarea lor nu este dependentă numai de finanţare. Probleme greu de rezolvat sunt şi în serviciile publice, unde menţinerea monopolurilor şi managementul încă stângaci întreţin ineficienţa.

Acum, la sfârşit de an, ne găsim la o răscruce de drumuri. Suntem obligaţi să alegem: ori intrăm în 2011 cu gândul limpede şi cu hotărârea fermă de a grăbi restructurările - şi nu folosesc întâmplător pluralul, pentru că sunt multe restructurări de făcut, de la bugetul ţării la balanţele externe şi de la calitatea creşterii economice la piaţa muncii - ori vom fi nevoiţi, nu doar la anul, ci şi în anii viitori, să acceptăm o reducere drastică a nivelului de trai pe fondul reducerii cheltuielilor publice şi al slăbirii forţei economice a ţării.

De trei tablouri ale lumii înconjurătoare nu vom putea să facem nicio clipă abstracţie în anul ce vine. Primul tablou este cel al lumii multipolare cu care suntem contemporani: o lume în care recesiunile se sting, dar criza globală continuă. Al doilea tablou este cel al Europei noastre, condamnate să tragă încă la căruţa integrării dacă nu vrea să se transforme într-un muzeu al civilizaţiilor. Iar al treilea tablou este cel al prezenţei României într-o comunitate pentru care, astăzi, întrebările cardinale sunt îngrijorătoare: dacă moneda euro va rezista; şi dacă, fără euro, Uniunea Europeană însăşi va rezista. În acest context, este util să ne amintim permanent de criteriul care a stat, de la început, la baza Uniunii Europene: mai puţină suveranitate în schimbul a mai multă putere, conferită de apartenenţa la un bloc politico-economic cu greutate. Desigur, în condiţiile în care niciunul dintre statele europene nu este capabil să-şi proiecteze forţa şi să-şi promoveze interesele în mod individual de o manieră satisfăcătoare. Europa Unită o poate face. Dar nu oricum. Am văzut deja că este nevoie de o monedă unică. Va fi nevoie şi de o politică fiscală unică. Şi, probabil, de multe alte politici unice. Vor fi ele posibile între atâtea interese şi orgolii naţionale?

Fiecăreia dintre ţările Uniunii Europene, indiferent unde este situată, în perimetrul "nucleului dur" sau în apropierea lui, în zona "periferică" de nord sau în zona "periferică" de sud, i se cere acum, pe lângă respectarea riguroasă a tratatelor europene, o contribuire pe termen lung la consolidarea proiectului european. Şi, cu deosebire, să vină lângă celelalte ţări partenere cu un potenţial care să constituie un activ pentru Uniune şi nicidecum un pasiv. România însăşi va reuşi să-şi corecteze deficitul de imagine numai în măsura în care va constitui într-adevăr un activ european.

Şanse are. În primul rând, pentru că este o piaţă mare, a doua ca dimensiune din Europa Centrală. În al doilea rând, are resurse nebănuite de creştere a productivităţii. În al treilea rând, are un cert potenţial de inventivitate şi de acceptare a schimbărilor. Marea problemă este întârzierea restructurărilor. A acelor restructurări care să rupă definitiv România de trecutul ei. Bine ar fi fost să ne fi grăbit să facem toate aceste schimbări cât "timpul" a fost frumos. Acum, vom fi nevoiţi să le facem în plină criză. Prin încrâncenare pe muncă, organizare raţională, asumarea riscurilor, iniţiativă şi management performant. Şi să domine ideile şi faptele care să ducă la închiderea a cât mai multe dintre canalele de risipă şi de pierderi.