Bancherii au câştigat lupta pentru OUG 50

Autori: Alexandra Chelu , Liviu Chiru 15.12.2010

Bancherii au reuşit să modifice Ordonanţa 50 după propria voinţă, astfel că forma care va fi suspusă votului Camerei Deputaţior, după aproape şase luni de dezbateri, le permite să menţină neschimbate costurile creditelor vechi.

Ordonanţa de urgenţă nr. 50/iunie 2010 privind creditele pentru consumatori se va aplica numai pentru împrumuturile vândute după intrarea acesteia în vigoare, în timp ce eliminarea comisionului de rambursare anticipată şi anumite prevederi privind comunicarea modificărilor de costuri vor fi valabile şi pentru creditele vechi.

Varianta aceasta, votată ieri de deputaţii din Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, care tergiversaseră dezbaterile timp de două luni, lasă în aer transparentizarea costurilor pentru creditele vechi - indexarea dobânzilor în funcţie de indici independenţi şi eliminarea anumitor comisioane - spre nemulţumirea clienţilor. Totuşi, deputaţii au inclus un amendament propus de grupurile de clienţi nemulţumiţi, prin care băncile sunt obligate să le acorde debitorilor care nu înregistrează restanţe mai vechi de 45 de zile acces la refinanţare, fără alte costuri sau evaluări, la costurile din oferta curentă.

După finalizarea dezbaterilor în Comisie, proiectul de lege privind ordonanţa urmează să fie supus votului plenului Camerei Deputaţilor, care are rol decizional şi ulterior trimisă la Preşedinţie spre promulgare.

Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal (PNL) au anunţat deja că vor contesta legea, dacă va fi promulgată în forma actuală, la Curtea Constituţională.

"Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă cu excepţia dispoziţiilor art. 66-69 şi, în ceea ce priveşte contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, a dispoziţiilor art. 37 (1), art. 50-55, art 56 alin (2), art 57 alin (1) şi (2), art. 66-69 şi art. 70-71 din prezenta ordonanţă de urgenţă", prevede un amendament aprobat ieri de deputaţi. Amendamentul a fost aprobat cu 15 voturi pentru, cinci împotrivă şi trei abţineri.

Pe ultima sută de metri chiar Guvernul şi-a schimbat poziţia, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina admiţând în cadrul dezbaterilor că modificarea ordonanţei - în sensul aplicării doar pentru creditele vândute după 21 iunie 2010 - este una din cerinţele pentru continuarea acordului cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

"Vom încerca să reluăm la plen. (...) Dacă nu, vă spun de astăzi, ca să se ştie, vom ataca la Curtea Constituţională legea de adoptare a acestei ordonanţe pentru că din punctul nostru de vedere sunt multe elemente de neconstituţionalitate", a spus Eugen Nicolăescu, deputat PNL.

Clienţii sunt nemulţumiţi

Clienţii sunt nemulţumiţi de această variantă de compromis, în condiţiile în care sperau ca deputaţii să menţină neschimbată forma ordonanţei, aşa cum făcuseră în vară senatorii.

"Este o dezamăgire faţă de clasa politică şi modul cum au abordat lucrurile, superficial şi la presiunile organismelor internaţionale şi chiar ale ARB (Asociaţia Română a Băncilor - n. red.). Cetăţeanul nu a apărut în vreun fel în schema lor de interese", a comentat unul dintre liderii grupului de clienţi ai Volksbank.

Intrarea în vigoare în vară a ordonanţei a dus la apariţia unei mişcări fără coordonare în rândul clienţilor nemulţumiţi de costurile ridicate ale creditelor. În prezent, circa 1.500 de clienţi ai BCR şi Volksbank au mers în instanţă, cu procese colective, prin care cer modificarea contractelor de credit.

Demersurile lor se bazează pe legi mai vechi privind protecţia consumatorilor, astfel că modificarea ordonanţei nu îi afectează direct. Totuşi, instanţele au respins într-o primă fază cererile clienţilor de suspendare a plăţii ratelor pe perioada proceselor, iar termenele pentru judecarea fondului sunt programate abia în toamna următoare. "S-ar putea să crească numărul celor care merg în instanţă, pentru că mulţi aşteptau ca ordonanţa să vină şi să limpezească anumite lucruri", mai spune reprezentantul clienţilor Volksbank.

ANPC nu poate suspenda activitatea de creditare, dar poate cere modificarea contractelor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, iniţiatoarea Ordonanţei 50 şi instituţia care se ocupă de aplicarea noilor reglementări, nu va putea să suspende activitatea de creditare pentru bănci, aşa cum îşi propusese iniţial, însă inspectorii săi vor putea să ceară aducerea contractelor de credit în cadrul legal.

"Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate propune una dintre următoarele măsuri complementare: 1. suspendarea derulării campaniei publicitare care încalcă prevederile articolelor 8 şi 9, până la intrarea în legalitate; 2. aducerea tuturor contractelor similare în conformitate cu prevederile legale, în termen de 30 de zile", potrivit alineatului 1 al unui amendament pentru modificarea articolului 89 din OUG 50/2010 privind creditele acordate populaţiei, aprobat miercuri de către deputaţii din Comisia de buget, finanţe şi bănci.

Amendamentul prevede că măsura complementară propusă se dispune prin ordin emis de conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ.

"(4) Creditorii sunt obligaţi să informeze BNR în termen de două zile lucrătoare despre sancţiunile ce le-au fost aplicate de ANPC pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă. BNR are în vedere în activitatea de supraveghere prudenţială a creditorilor informaţiile primite", potrivit alineatului 4 la mendamentul de modificare a articolului 89.

Amendamentul citit iniţial de vicepreşedintele ANPC Samuel Calotă prevedea ca agentul constatator să poată propune şi suspendarea activităţii de creditare, pe tipuri de produse de creditare, până la intrarea în legalitate, măsura urmând să fie dispusă doar de BNR. Amendamentul a fost respins.