Proceduri în linie dreaptă pentru programul de finanţare externă

Autor: Razvan Voican 19.12.2010

Selectarea de către Ministerul Finanţelor a consorţiului Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu - Allen & Overy pentru asistenţa juridică în programul de finanţare externă de 7 mld. euro reprezintă ultima procedură administrativă importantă în pregătirea ieşirii pe pieţele externe prin aşa-numitele medium term notes.

Anunţat încă din vara trecută, programul ar fi trebuit lansat din toamnă, astfel încât Finanţele să-şi poată diversifica sursele de lichidităţi şi să poată rezista mai bine presiunii de creştere a dobânzilor la titlurile de stat în lei.

Erste Group şi Societe Generale, băncile mandatate încă din august să intermedieze emisiunile de titluri, au angajat firma de avocatură Badea Clifford Chance şi au şi lucrat la prospectul de emisiune.

Ieşirea pe pieţele externe a fost invocată recent de ministrul finanţelor Gheorghe Ialomiţianu drept "planul B" pentru situaţia în care România nu va îndeplini toate condiţiile pentru ca boardul FMI să ia în discuţie în şedinţa programată pe 7 ianuarie eliberarea unei noi tranşe de bani pentru România. De asemenea, bugetul aşteaptă 1,2 mld. euro de la Comisia Europeană, bani care însă nu vor veni dacă FMI nu dă undă verde în privinţa evaluării angajamentelor asumate de guvern. O condiţie esenţială este trecerea prin Parlament a bugetului pe 2011 în parametrii discutaţi cu Fondul, coaliţia guvernamentală făcând eforturi mari în acest sens.

De asemenea, de aprobarea în Parlament a legii salarizării unitare depinde obţinerea tranşei de 360 mil. euro de la Banca Mondială, deja amânată de trei ori.

Între timp, Ministerul Finanţelor continuă să-şi flexibilizeze poziţia în raport cu băncile locale, iar joi a vândut obligaţiuni de stat pe trei ani în valoare de 500 mil. lei la un randament maxim de 7,24%, faţă de 7,1% la licitaţia precedentă din noiembrie.