Ernst & Young, dată în judecată de procurorii americani pentru căderea Lehman Brother

Autor: Adrian Voicu 20.12.2010

Firma de audit şi contabilitate Ernst & Young va fi dată în judecată de procurorii statului New York, în cadrul unui proces civil, pentru colapsul Lehman Brother, informează Wall Street Journal, citat de ABC News.

Chemarea în instanţă ar putea avea loc la începutul săptămânii, procurorii conduşi de Andrew Cuomo sperând să impună firmei amenzi şi alte penalităţi pentru căderea Lehman Brothers.

Ernst & Young este acuzată că, în operaţiunile de audit al firmei, a trecut cu vederea faptul că Lehman Brothers s-a folosit în 2008 de un artificiu contabil pentru a ascunde investitorilor active neperformante în valoare totală de 50 miliarde de dolari.