Spania vinde obligaţiuni de 4 mld euro, însă costurile finanţării cresc

Autor: Radu Racu 21.12.2010

Spania a reuşit să plaseze toate titlurile de trezorerie din ultima emisiune a acestui an, obţinând 3,9 miliarde de euro de la investitori, însă cu un cost mai ridicat în ciuda măsurilor de austeritate care au redus deficitul bugetar, scrie Reuters.

Trezoreria spaniolă a reuşit să vândă titluri de 3 miliarde de euro cu scadenţa la 3 luni şi de 900 de milioane de euro, cu scadenţa la 6 luni. Randamentul cerut de investitori pentru obligaţiunile pe 3 luni a fost de 1,8%, faţă de 1,74% în noiembrie, iar pentru cele pe şase luni a fost de 2,6%, de la 2,11% în luna precedentă.

Creşterea costurilor la care se împrumută statul iberic reflectă îngrijorările legate de o soartă similară cu cea a Greciei. Statul elen se împrumuta la costuri din ce în ce mai ridicate înainte de a apela la un ajutor financiar record din partea instituţiilor financiare internaţionale.