În Ungaria, ziarele care calcă strâmb vor fi închise de către guvern
Parlamentul ungar a adoptat un proiect de lege care va permite unei noi instituţii, Consiliul Media, dominat de persoane loiale partidului de guvernământ Fidesz, să impună amenzi şi să închidă televiziuni sau ziare, potrivit Bloomberg.
Noua instituţie va monitoriza întreaga producţie de ştiri, una dintre prerogativele acesteia fiind de a impune amenzi semnificative mass-media private care încalcă prevederile noii legi.
De la câştigarea unei majorităţi parlamentare de două treimi în aprilie, Fidesz şi-a instalat propriii oameni în poziţii-cheie în cadrul instituţiilor publice. Guvernul a redus prerogativele Curţii Constituţionale şi a desemnat un membru Fidesz la conducerea Biroului de Audit de Stat. De asemenea, un fost candidat Fidesz la parlament a fost ales procuror-şef săptămâna trecută. Legea privitoare la domeniul media, considerată drept cel mai recent exemplu de extindere a puterii Fidesz, a fost votată cu 248 de voturi pentru, 35 împotrivă şi 16 abţineri. Membrii partidului de opoziţie Lehet Mas a Politika şi-au lipit bandă adezivă pe guri în timpul votului.
Ziare cu pagini goale în semn de protest
Proiectul a determinat ziarele locale să-şi lase primele pagini goale ca semn de protest împotriva a ceea ce acestea consideră a fi un efort de reducere a libertăţii presei.
Aproximativ 1.500 de oameni au protestat în apropierea parlamentului luni-noapte împotriva adoptării legii. Criticii consideră că legea nu este bine redactată, nespecificând clar ce au de făcut canalele de comunicare pentru a se conforma.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a declarat că legea constrânge dramatic presa scrisă şi online, ceea ce contravine standardelor organizaţiei. "Reglementarea presei tipărite poate afecta libertatea media şi dezbaterile publice, elemente indispensabile ale democraţiilor", scrie reprezentantul OSCE pe libertatea presei Dunja Mijatovic într-un raport.
"Reglementarea presei online nu este numai tehnologic imposibilă, dar are şi un efect de autocenzurare asupra liberei expresii."
Consiliul Media, ai cărui cinci directori au fost desemnaţi de partidul de guvernământ, va reglementa ziarele, televiziunea, radioul şi presa online.
Acesta va avea de asemenea puterea de a emite decrete, putere pe care o deţin numai câteva instituţii de stat.
"Sistemul pune accent pe preîntâmpinarea încălcării legii şi încurajarea respectării voluntare a acesteia", se arată într-o declaraţie a cabinetului lui Zoltan Kovacs, secretar de stat responsabil pentru departamentul de comunicare al guvernului.
Amenzi usturătoare
Proiectul de lege va permite instituţiei nou-create să impună canalelor de televiziune şi radio amenzi de până la 200 de milioane de forinţi (730.000 de euro) pentru conţinut considerat neechilibrat, conform propunerii postate pe website-ul parlamentului.
Amenzile pentru cotidienele naţionale şi site-urile web de ştiri se vor ridica până la 25 mil. forinţi (90.000 de euro), în timp ce pragul amenzilor ce pot fi impuse săptămânalelor se va situa la 10 mil. forinţi (40.000 de euro).
"Canalele de comunicare în masă pot fi obligate să-şi dezvăluie sursele, autoritatea media poate inspecta birourile editoriale, poate copia notiţele reporterilor şi ordona ca publisherii să predea informaţii confidenţiale de business şi să impună amenzi serioase celor care refuză", potrivit cotidianului Nepszabadsag.
Nepszabadsag, cotidianul maghiar de ştiri cu cel mai mare tiraj, a declarat că va face apel la Curtea Constituţională după ce legislatorii aprobă legea din domeniul media.
Cotidianul Nepszava şi săptămânalele Magyar Narancs şi Elet es Irodalom şi-au păstrat primele pagini goale ca semn de protest împotriva legii.
Vor şi limitarea dreptului de a face grevă
Partidul Fidesz a propus limitarea dreptului angajaţilor din sectorul public de a intra în grevă, cea mai recentă încercare a guvernului de a reduce opoziţia faţă de politicile sale, scrie agenţia de presă Reuters. Fidesz a restrâns puterea mai multor instituţii independente ce i-au criticat planurile de la instalarea acestuia la putere în luna mai. Ca amendament al legii din 1989 privitoare la greve, doi legislatori din partidul Fidesz propun ca angajaţilor din servicii de bază cum ar fi transporturile publice şi utilităţile să li se interzică să intre în grevă dacă aceştia nu ajung la un acord cu angajatorii cu privire la menţinerea unui nivel minim al serviciilor. În absenţa unui acord, o instanţă poate specifica ce înseamnă servicii minime esenţiale, însă amendamentul sprijină şi o lege separată care să stabilească aceste condiţii, conferind parlamentului o putere mai mare de stabilire a drepturilor de a intra în grevă.