Mallurile noi din Bucureşti, asaltate de vizitatori în ultimul weekend de dinainte de Crăciun

Autor: Cristi Moga 21.12.2010

Sun Plaza şi Cotroceni Park, cele mai noi, dar şi cele mai mari centre comerciale din Bucureşti, au înregistrat aproximativ 300.000 de vizitatori în ultimul weekend de dinaintea Crăciunului, potrivit datelor furnizate de administratorii celor două centre comerciale.

"Traficul în Sun Plaza în weekend-ul 18-19 decembrie a fost cu 45-50% peste media weekend-urilor din restul anului. Rezultatele de până acum ne încurajează să estimăm că la nivelul întregii luni vom înregistra aproximativ 1 milion de vizitatori", spune Michael Richard, directorul firmei EMCT, administratorul Sun Plaza. Pe de altă parte, reprezentanţii Cotroceni Park spun că în ultimul weekend de dinaintea Crăciunului numărul de vizitatori din mall s-a ridicat la 200.000 de oameni. Reprezentanţii centrului comercial Băneasa nu au furnizat date legate de trafic.