Cine pariază corect pe acţiunile BRD? SIF-urile vând, fondurile străine cumpără

Autor: Andrei Chirileasa 22.12.2010

Acţiunile celei mai mari bănci locale listate, BRD-Société Générale (BRD), au făcut obiectul celor mai interesante tranzacţii de pe Bursă din ultimele luni, care au adus modificări semnificative în acţionariatul băncii.

SIF-urile, care deţin încă de la înfiinţare pachete de acţiuni BRD, care însumau la începutul anului peste 25% din capitalul băncii, au realizat în acest an cele mai mari vânzări de acţiuni, culminând cu tranzacţiile din ultima lună prin care SIF Muntenia (SIF4) a vândut peste 1% din capitalul băncii. Aceste tranzacţii au fost posibile însă doar datorită existenţei unui interes ridicat din partea fondurilor de investiţii străine pentru acumularea unor pachete semnificative de acţiuni. În urma acestor tranzacţii, în acţionariatul BRD ar putea apărea noi investitori semnificativi, alături de americanii de la Artio Global şi Eaton Vance sau de britanicii de la Aberdeen.

Majoritatea SIF-urilor au anunţat încă de la începutul anului că intenţionează să-şi reducă expunerea pe sectorul bancar, din cauza dificultăţilor întâmpinate în ultimii doi ani de băncile locale, confruntate cu o creştere a creditelor neperformante şi cu reducerea cererii de credite noi. SIF-urile îşi motivează vânzările de acţiuni BRD prin reducerea profitului băncii şi a dividendelor distribuite, care erau în anii trecuţi o sursă importantă de venit pentru SIF-uri. Faptul că acţiunile BCR, cea mai mare bancă locală, nu au fost listate anul trecut cum era programat, nu le-a lăsat SIF-urilor prea mult loc de manevră, titlurile BRD fiind singurele suficient de lichide pentru a le permite vânzări mai mari.

Investitorii străini văd lucrurile din altă perspectivă. Pentru ei, acţiunile BRD sunt printre puţinele titluri locale suficient de importante şi de lichide pentru a le permite investiţii mai mari. Ei mizează pe faptul că economia românească îşi va reveni şi, odată cu ea, şi Bursa de la Bucureşti, care a rămas în acest an în urma pieţelor mari.

Fondurile străine se ghidează şi după faptul că majoritatea analiştilor caselor mari de brokeraj, care urmăresc acţiunile BRD, au recomandări favorabile. Cel mai recent raport al Raiffeisen Capital&Investments indică un preţ-ţintă pentru titlurile BRD de 15,4 lei, cu 28% peste cotaţia actuală, care se situează în jurul nivelului de 12 lei. Analiştii Raiffeisen consideră că acţiunile BRD sunt "un pariu pe revenirea economică a României". Analiştii de la ING Bank, UniCredit CA IB Securities, Alpha Finance şi KBC Securities au şi ei recomandări de cumpărare pe BRD, cu ţinte de preţ cuprinse între 14,1 lei şi 17,4 lei, doar Erste Bank şi cehii de la Wood având recomandări de hold-păstrare.

Randamentul dividendului BRD, care este în prezent de 2-3%, este mulţumitor pentru investitorii străini, care mizează pe o creştere a profitabilităţii băncii odată cu revenirea economiei, în timp ce SIF-urile au posibilitatea de a căuta investiţii mai profitabile pe piaţa locală, cum ar fi Fondul Proprietatea, la care au cumpărat acţiuni în ultimul an, dar care nu este accesibil încă multor fonduri străine pentru că nu este listat, sau îşi permit să ţină banii la bancă pentru a încasa dobânzi de peste 5%.