Vânzările producătorului de medicamente Actavis scad cu 10%

Autor: Mediafax 23.12.2010

Producătorul de medicamente generice Actavis România va avea în acest an afaceri în scădere cu 10%, la 96,3 milioane euro, pe fondul creşterii concurenţei din segmentul oncologic, care generează 80% din vânzările companiei, şi al sumelor neîncasate pentru medicamentele livrate. În 2009, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 107 milioane de euro. "Faţă de anul trecut există o scădere cu aproape 10%, care se explică prin faptul că în piaţă competiţia este mult mai activă, sunt mai mulţi competitori pe oncologie, zonă care rămâne în continuare pilonul nostru de bază ca segment de business, dar şi din cauza arieratelor din sănătate", a declarat directorul general al companiei, Alina Culcea. Culcea a spus că se aşteaptă şi la o scădere a profitului companiei în acest an, care ar urma să reprezintă 10% din cifra de afaceri, faţă de 2009, când s-a ridicat la 15%. Reprezentantul companiei a adăugat că anul acesta a renunţat la mai mulţi distribuitori şi farmacii din cauza riscului mare de neîncasare a banilor pentru medicamente. Piaţa de profil va ajunge în acest an la peste 8,8 miliarde de lei, potrivit estimărilor firmei de cercetare şi studii de piaţă Cegedim.