Picasso şi electricianul: o enormă furtună mediatică
Ziarul Financiar
23.12.2010
Pe 9 septembrie anul acesta, în birourile "Picasso Administration", din arondismentul II parizian, a apărut, în urma unui rendez-vous stabilit în prealabil, domnul Pierre le Guennec, purtând o valiză obişnuită, de călătorie. Înăuntrul ei, tot ce putea fi mai neobişnuit: o comoară a artei moderne, mai precis 271 de opere aparţinând lui Picasso. Lavis-uri, litografii, desene în peniţă, creion sau cărbune, colaje de valoare inestimabilă (pentru care nenumăraţi colecţionari sau muzee s-ar sfâşia), schiţe cu detalii minuţioase sau crochiuri dintr-o linie, despre existenţa cărora nimeni, până în momentul acela, nu ştiuse nimic.
Pierre Le Guennec, fericitul (până la proba contrarie) posesor
al acestei comori a lui Ali Baba, a fost angajatul lui Picasso.
Asta se-ntâmpla în anii 70, când Le Guennec a părăsit Parisul şi
şi-a propus serviciile de "artizan electrician", în sudul Franţei,
în regiunea Cannes. La câteva zile după anunţ, este invitat în
localitatea Mougins, la domeniul Notre-Dame-de-Vie, ultima locuinţă
a lui Picasso şi a Jacquelinei, soţia sa, ca să se ocupe cu
depanarea unui scurt-circuit. Pentru că se achită în timp record de
sarcina pentru care fusese solicitat, Le Guennec este angajat să se
ocupe de mentenanţa vilei de 35 de încăperi a cuplului Picasso. De
atunci şi până la moartea maestrului, electricianul (care locuia la
Mouans-Sartoux) a venit de trei ori pe săptămână la Mougins, ca să
schimbe becuri, să repare prize sau aparate electronice
stricate.
Acum, la aproape de 40 de ani de la moartea lui Picasso
(1973), elctricianul mărturiseşte că a ţinut în garajul personal,
departe de ochii lumii, diverse opere primite cadou (zice
electricianul) în perioada 70-73. "Nu eram absolut deloc la curent
cu valoarea acestor lucrări şi am vrut ca, înainte să mor, să le
scot din uitare, pentru ca descendenţii mei să nu aibă probleme. Am
vrut să lămuresc chestiunea înainte de dispariţia mea."
Actul de aşa-zisă bunăvoinţă s-a transformat, de curând,
într-o mare problemă judiciară. Cei şase moştenitori ai lui Picasso
(Maya, fiica lui Marie-Thérèse Walter, cei doi copii ai lui
Francoise Gilot, Claude şi Paloma, cei doi nepoţi, Bernard şi
Marina, progeniturile lui Paul, fiul pe care Picasso l-a avut cu
prima sa soţie, Olga Koklova; în fine, Catherine, fiica celei de-a
doua soţii a lui Picasso, Jacqueline Roque) au cerut punerea sub
sechestru a operelor (ceea ce s-a întâmplat la începutul acestei
luni) şi începerea urmăririi penale a soţilor le Guennec, sub
acuzaţia că ar fi furat operele despre care ei afirmă că ar fi fost
cadorisite.
Întrebările care au condus la această acuzaţie sunt, oricât de
simpatic şi de credibil ne-ar părea electricianul, legitime. Presa
franceză a scos cazul pe prima pagină, iscând o furtună de
amploare: De ce foile şi carnetele primite între 70 şi 73 datează,
în cea mai mare parte, din anii 20? De ce le Guennec nu le-a arătat
niciodată până acum? De ce nu a cerut certificate de autenticitate
până în prezent? Cum de este atât de bună starea lor de conservare?
Anumite litografii sunt în zece exemplare. De ce ar face cineva
cadou atâtea exemplare dintr-o singură lucrare?
Până la limpezirea situaţiei (care, potrivit moştenitorilor
lui Picasso, nu are o clipă în vedere posibilitatea unui aranjament
amiabil), operele zac într-un seif al poliţiei judiciare din
Nanterre.