Dacia va investi peste 57 de milioane lei pentru producţia unei noi familii de motoare

Ziarul Financiar 27.12.2010

Automobile Dacia va investi peste 57 de milioane lei pentru fabricarea unui bloc motor destinat unei noi familii de motoare, 20 de milioane lei din suma totală reprezentând fonduri nerambursabile, informează Mediafax.

"Cele 20 milioane lei reprezintă valoarea maximă posibilă a fi obţinută în cadrul operaţiunii de investiţii productive pentru întreprinderile mari - Programul Operaţional Sectorial «Creşterea Competitivităţii Economice», cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională", se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Proiectul va fi implementat la uzina constructorului de la Mioveni şi se va derula pe o perioadă de trei ani.

Reprezentanţii Automobile Dacia au declarat pentru MEDIAFAX, la începutul lunii iulie, ca la uzina de la Mioveni va începe producţia motoare Euro 5, destinate modelelor mărcilor Dacia, Renault, Nissan şi Renault Samsung, prin introducerea în fabricaţie a unei noi familii de propulsoare şi adaptarea uneia care se încadrează acum în norma de poluare Euro 4. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.