Erste a urcat ţinta de preţ pe acţiunile TEL la 24 de lei

Autor: Andrei Chirileasa 04.01.2011

Analiştii BCR-Erste au majorat ţinta de preţ pentru acţiunile transportatorului de energie electrică Transelectrica Bucureşti (TEL) la 24 de lei, cu 16,5% peste cotaţia de ieri de pe Bursă, de 20,6 lei, după ce Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a majorat tariful de transport al energiei electrice cu 10,4% începând de la 1 ianuarie.

Precedentul raport al Erste pe Transelectrica din mai 2010 indica o ţintă de preţ de 18,5 lei.

"Creşterea tarifului cu 10,4% îmbunătăţeşte evaluarea companiei pe termen lung. În anii precedenţi, deciziile autorităţii de reglementare erau considerate arbitrare şi necontrolabile. Creşterea fără precedent a tarifului confirmă faptul că Transelectrica ar putea fi o poveste de creştere, cu profitabilitatea susţinută de creşterea rezonabilă a tarifului de transport. În acest context, necesarul de investiţii (CAPEX) de 1,4 mld. euro până în 2017 poate fi finanţat fără o creştere nesustenabilă a gradului de îndatorare", explică Mihai Căruntu, şeful departamentului de analiză pe piaţa de capital al BCR.

El spune însă că rezultatele financiare continuă să fie greu predictibile din cauza regimului de reglementare netransparent şi că Transelectrica este departe de situaţia companiilor similare de pe pieţele externe, care au o profitabilitate stabilă şi dau dividende semnificative.

Acţiunile Transelectrica au crescut pe Bursă cu 6,5% în primele două şedinţe ale anului, după un avans de 43% anul trecut.

Compania are în prezent o capitalizare de 354 de milioane de euro.