Aderarea României şi Bulgariei la Schengen a fost amânată - presa germană

Autor: Radu Racu 06.01.2011

Solicitarea Germaniei şi Franţei de a amâna aderarea la spaţiul Schengen a României şi Bulgarieia avut succes în Ungaria, ţară care deţine până în vară preşedinţia UE, după ce ministrul maghiar de interne Sandor Pinter a anunţat miercuri că procedura va fi amânată pentru ca cele două foste state comuniste să îndeplinească o serie de condiţii suplimentare, relatează agenţia germană de ştiri dpa, citată de publicaţia elveţiană online NZZ Online.

"Bolcada Franţei şi Germaniei se pare că a avut succes", notează publicaţia, precizând că Ungaria a impus "anumite condiţii" României şi Bulgariei, care vor fi verificate în luna iunie. Dacă cele două state respectă condiţiile impuse la timp, aderarea ar putea avea loc cel mai devreme în luna octombrie. Aderarea la spaţiul Schengen fusese programată iniţial pentru 27 martie 2011.Pinter a afirmat însă că aderarea României şi Bulgariei rămâne pe agenda de lucru a preşedinţiei ungare a UE.

"Termenul stabilit în martie iese din discuţie", a declarat şi un diplomat UE.

Miniştrii de intrene ai Germaniei şi Franţei au trimis la începutul lunii decembrie o scrisoare comună Comisiei Europene în care cereau amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza lipsei de progrese în procesul de reformă a justiţiei şi a luptei împotriva crimei organizate. Acţiunea celor două state a venit imediat după summitul UE unde preşedintele francez a fost fotografiat refuzând să discute cu omologul său român.