Românii şi funcţiunea lui René Guénon/ de Marius Vasileanu

Ziarul Financiar 06.01.2011

Chiar dacă a ieşit de sub tipar spre finalul anului, apariţia-surpriză semnată cu numele Michel Vâlsan poate concura la topul evenimentelor editoriale ale lui 2010: "Omul universal. Islamul şi funcţiunea lui René Guénon" (Ed. Herald). Cartea a fost tradusă din limba franceză de profesorul Teodoru Ghiondea şi conţine un Cuvânt înainte la ediţia românească semnat de Charles-André Gilis. Figură enigmatică înrudită spiritual cu Vasile Lovinescu, numele Michel Vâlsan nu mai spune astăzi aproape nimic românilor, fiind cunoscut doar într-un cerc restrâns. Regretabil, căci este unul din marii spirituali pe care i-a dat acest pământ, personalitate care a jucat un rol de frunte în mişcarea coagulată în jurul lui René Guénon.

El însuşi adulat şi contestat deopotrivă, René Guénon a fost una din uriaşele personalităţi ale secolului XX. Indiferent de forma de poziţionare faţă de doctrina promovată de acesta, nu a lăsat indiferent nici un gânditor atras de tradiţia spirituală. Abia astăzi René Guénon este reconsiderat şi studiat inclusiv în spaţiul universitar (măcar prin prisma istoriei ideilor). Doi au fost guénoniştii români de anvergură europeană, contemporani cu maestrul: Vasile Lovinescu şi Mihail (Michel) Vâlsan - amândoi foarte apreciaţi astăzi, indiferent de meridianul pe care se află cercurile pasionate existenţial de Tradiţie.

Născut la 1 februarie 1907 la Brăila, Mihail Vâlsan "a înscris definitiv contribuţia românească în domeniul exegezei spirituale de natură esoterică islamică, în plan european - şi nu numai - prin excelenţă şi incontestabilă autoritate. Recunoscut ca o voce de primă mărime, atât în mediile sufite europene cât şi de cele islamice de pretutindeni, s-a remarcat, înainte de toate, ca iniţiatorul studiilor akbariene moderne", arată Teodoru Ghiondea într-o necesară notă bio-bibliografică. Căci pentru M. Vâlsan, Ibn 'Arabî "reprezintă cea mai înaltă autoritate a spiritualităţii sufite şi, bineînţeles, a tradiţiei islamice" (p. 219). După ce a urmat cursurile de logică şi de metafizică ale lui Nae Ionescu, l-a descoperit pe René Guénon cu care a început să corespondeze în 1935 pe tema "fenomenului Maglavit" (faţă de care maestrul şi-a exprimat reticenţa). Ajuns la Paris în 1936, M. Vâlsan ia contact cu spiritualitatea sufită, urmând mai târziu să primească iniţierea - în ramura alâwîtă - prin Frithjof Schuon, în Elveţia. O vreme a avut funcţia de consilier financiar al Consulatului României din Paris, începând din 1938. După război rămâne definitiv în Franţa, unde va şi muri la Antony (25/26 noiembrie 1974). S-a remarcat colaborând la revista "Etudes Traditionnelles" pe care a şi condus-o între anii 1960 şi 1974. Opera sa constă în cele peste 50 de articole publicate în "Etudes Traditionnelles", plus un studiu introductiv la volumul postum al lui René Guénon (1886 - 1951): "Simboluri ale Ştiinţei sacre" (volum tradus şi în româneşte la Humanitas).

Cele 11 capitole ale cărţii conţin tot atâtea articole dedicate unor teme uzuale studiilor tradiţionale, precum: Referinţe islamice despre "simbolismul crucii" (aluzie la cartea omonimă semnată de Guénon), Ştiinţa Christică, Un simbol ideografic al omului universal, Triunghiul androginului, Învestitura Shaykh-ului Al-Akbar în centru suprem etc. Un spaţiu important este dedicat explicit maestrului său: Islamul şi funcţiunea lui René Guénon şi Opera lui René Guénon în Orient. Alături de studiiile lui Florin Mihăescu şi de traducerea cărţii lui Claudio Mutti ("Guénon în România", Ed. Vremea, 2003) sunt cele mai pertinente aprecieri cu privire la marele spiritual francez: "În general, opera doctrinară a lui René Guénon se raportează la adevărurile cu cel mai înalt grad de universalitate precum şi la regulile simbolice şi la legile ciclice care determină adaptarea lor tradiţională. Sub acest raport, criteriul ortodoxiei sale se află, prin natura lucrurilor, în înţelegerea principiilor metafizice şi a consecinţelor care decurg din acestea. Numai în al doilea plan această ortodoxie ar putea fi supusă unei verificări literale în diferitele doctrine tradiţionale existente; în primul rând, pentru un cititor obişnuit, această verificare nu este imediată decât acolo unde, în scrierile lui René Guénon, acesta s-a preocupat în mod special să stabilească el însuşi probe documentare în sprijinul aspectelor doctrinei pe care o expunea şi sub raportul tradiţiei la care, altfel, se referea; în rest, sunt necesare înţelegerea şi cercetarea personală. În acelaşi timp, este de presupus că această cercetare se bazează pe buna intenţie şi voinţă, condiţie care asigură orientarea acesteia şi rezultatul ei" (p. 10). De altfel, "Mulţi au fost miraţi când au aflat că (René Guénon) a fost musulman. În cărţile sale nimic nu indică un atare rataşament tradiţional, precum şi locul pe care îl ocupă în opera sa, în comparaţie cu cel al hinduismului şi al taoismului, un loc destul de restrâns, în pofida frecventelor referiri la metafizica şi esoterismul islamic. Astfel că unii s-au întrebat dacă ar putea exista un acord între perspectiva sa doctrinară şi poziţia sa tradiţională personală. Alţii au mers până la a considera că învăţătura sa metafizică şi intelectuală nu ar putea fi considerată compatibilă cu doctrina islamică" (p. 7) - subliniază Vâlsan, simţind nevoia să pună lucrurile pe făgaşul lor natural.

Şi mai puţin cunoscut este fondatorul liniei alâwîte din care au făcut parte atât Vasile Lovinescu, cât şi Michel Vâlsan. Capitolul al III al cărţii se ocupă tocmai de acest fondator al noii căi sufite: Despre Shaykhul Al-'Alâwî (1869-1934). În urma unui şir de viziuni, Shaykhul este considerat rataşat doctrinei lui Ibn 'Arabî care «explică lucrurile astfel: Profetul Muhammad, sau lumina sa, a fost prima creaţie divină: din lumina sa au fost scoase luminile altor profeţi care au venit succesiv în lumea umană ca "înlocuitori" ai săi; el însuşi a venit în corp la sfârşitul ciclului manifestării profetice şi astfel legile celor care au venit înaintea sa şi din lumina sa au fost "abrogate" şi înlocuite cu legea sa, care le conţine virtual pe toate, de la origini, şi care când le-a regăsit în act în planul istoric le-a confirmat sau nu, conform regimului său desemnat în mod providenţial pentru ultima parte a timpurilor tradiţionale. În orice caz, independent de prezenţa actuală, în lume, de legile formulate de către cei care au primit revelaţia anterior, entităţile spirituale ale acestora figurează ca realităţi inerente, constitutive ale formei muhammadiene însăşi şi ca funcţiuni prezente în economia iniţiatică a islamului» (p. 55).

Trebuie spus că alături de Vasile Lovinescu şi de Mihail Avramescu, Mihail (Michel) Vâlsan a făcut parte din guénoniştii români din primul val. Ulterior au apărut numeroase personalităţi culturale care au simpatizat cu ideile lui Guénon precum: Anton Dumitriu, Vilgil Cândea, Florin Mihăescu, Roxana Cristian sau Andrei Scrima.

"Cu toate că a publicat destul de puţin, acest maestru poate fi considerat pe bună dreptate ca fiind continuatorul ales şi calificat al operei guénoniene" consideră Charles-Andre Gilis (p. 5). Cunoscut în islam drept Shaykh Mustafa Abd al-Azîz, Michel Vâlsan este realmente un important lider al mişcării sufite contemporane - iată de ce putem vorbi în articolul de faţă despre români şi funcţiunea lui René Guénon...

MARIUS VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în Gura Humorului, Bucovina) are o licenţă în filosofie (Universitatea Bucureşti) şi un master în antropologia spaţiului sacru (Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu"). Din 2007 este doctorand al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale şi profesor de istoria religiilor în învăţământul preuniversitar. A ţinut cursuri şi seminarii de introducere în istoria şi antropologia religiilor la Universitatea Bucureşti şi la Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu". A susţinut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri - în jurnale, reviste culturale şi cu profil spiritual -, producător şi realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele televiziuni centrale. A fost redactor-şef al revistei Adevărul literar şi artistic. În prezent realizează o pagină de religie în săptămânalul Timpul. A publicat cartea "În căutarea duminicii. Sacru şi profan în epoca foiletonistică" (Editura Paralela 45, 2008).