Gândul: Nu există bloc din Bucureşti unde să nu fie de vânzare un apartament

Autor: Ionuţ MORARIU 06.01.2011

Un apartament din fiecare bloc din Capitală este de vânzare, scrie Gândul. Faţă de anii de boom imobiliar, preţurile au ajuns ridicol de mici şi pragul de jos nu e atins.

Circa 23.500 de case din Capitală au fost puse în vânzare de-a lungul anului care tocmai s-a încheaiat, potrivit datelor furnizate de portalul anunturiparticulari.ro.

"În Bucureşti există circa 900.000 de locuinţe, iar din 2005 până în prezent, numărul unităţilor nou construite s-a cifrat la numai aproximativ 30.000", spune pentru gândul Ion Cătuţoiu, directorul general al companiei de consultanţă imobiliară Real Time.

Astfel, un calcul simplu arată că, în fiecare scară de bloc, cu zece etaje şi 40 de apartamente, o locuinţă este de vânzare. Cumpărătorii sunt însă puţini, spun reprezentanţii agenţiilor imobiliare. Şi asta în pofida devalorizării constante a imobilelor.

Iar anunţurile de la începutul anului arată că mai există loc de scădere. Vedeţi care sunt preţurile pentru apartamentele din Bucureşti pe www.gandul.info.