Acţiunile Zentiva au câştigat 15% într-o săptămână. Ce urcă preţul?

Autor: Andrei Chirileasa 06.01.2011

Acţiunile Zentiva Bucureşti (SCD), parte a grupului francez Sanofi Aventis, au intrat din nou în atenţia investitorilor, care au dus cotaţia producătorului de medicamente în sus cu 15% pe parcursul zilei de ieri. Creşterea s-a mai atenuat spre finalul şedinţei, când acţiunile Zentiva consemnau un avans de 4,6%, până la 1,15 lei/unitate. Chiar şi în aceste condiţii titlurile producătorului de medicamente înregistrează o apreciere de 15% de la începutul săptămânii, reprezentând cea mai bună evoluţie de pe Bursă în această perioadă.

Creşterile sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât francezii şi-au exprimat încă din 2009 intenţia de a delista compania de pe Bursă. În acest scop, Sanofi a lansat la finele anului 2009 o ofertă publică de preluare a pachetelor minoritare la un preţ de 0,7 lei/acţiune care nu a avut însă succesul scontat.

Sanofi deţine în prezent 78,3% din acţiunile Zentiva, în timp ce restul de 21,7% sunt împărţite între investitorii de pe Bursă. Fondul de investiţii american Artio Global International Equity (fostul Julius Baer) deţine în continuare circa 2,85% din titluri.

După un an de zile în care cotaţia Zentiva a fluctuat în jurul nivelului de 0,7 lei/acţiune fapt ce a favorizat preluarea din piaţă de către acţionarul majoritar a unor pachete de acţiuni, titlurile companiei au sărit puternic în preajma raportării rezultatelor trimestriale la nouă luni de anul trecut, scenariu care s-a repetat la începutul acestui an. În ultimele două luni, acţiunile au câştigat peste 60%.

"Rezultatele bune raportate de companie în primele nouă luni i-a determinat pe unii investitori să intre la cumpărare gândindu-se probabil că emitentul ar putea acorda dividende în baza profitului consemnat de companie şi că rezultatele de final de an vor fi cel puţin pe măsura celor din primele nouă luni. Acum când Bursa a revenit pe creştere la începutul anului şi acţiunile Zentiva au revenit în atenţie", spune Marcel Murgoci, directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Estinvest din Focşani.

Zentiva a raportat la jumătatea lunii noiembrie un profit net record, de 57,4 mil. lei, faţă de doar 3,2 mil. lei în primele trei trimestre din 2009, după ce afacerile companiei s-au majorat cu 53%, ajungând la 201,5 mil. lei. Creşterea profitului s-a văzut în lichidităţile companiei, care la data de 30 septembrie 2010 se cifrau la 182,5 mil. lei (circa 44 mil. euro). Compania nu a anunţat planuri prea ambiţioase de investiţii compabile cu lichidităţile de care dispune, fapt ce a alimentat speculaţiile că francezii ar putea scoate profitul din companie prin acordarea de dividende.

Ieri, titlurile Zentiva au închis la preţul de 1,15 lei, capitalizarea companiei fiind de 480 mil. lei (112,5 mil. euro).