Opinie Iulian Anghel: Parisul a pierdut o bună oportunitate de a tăcea

Cu peste 100 de ani în urmă, Mihai Eminescu scria sarcastic: "Ai noştrii tineri la Paris învaţă/ la gât cravatei cum se leagă nodul/Ş-apoi ni vin de fericesc norodul/Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă".

Şcolit la Viena, Eminescu era furios pe "filfizonii" Parisului, iar amicul său, I.L. Caragiale, filogerman, dar bun cunoscător al limbii franceze, exilat la Berlin în ultima parte a vieţii unde a şi murit îi ţinea isonul: "furculision!", "lingurision!"

Ce a rămas din asta?

Cele mai frumoase clădiri din Bucureşti, ca, de pildă, Banca Naţională sau Biblioteca Centrală Universitară sunt construite de arhitecţi francezi - fie că îi chema Cassien Bernard, Albert Galleron sau Paul Gattereau. Unul dintre cei mai mari arhitecţi români, Ioan Mincu, şi-a desăvârşit arta la Paris. Bucureştiul interbelic a ajuns să fie "Micul Paris" tocmai din aceste motive. Dar cel mai important lucru, ce va dura dincolo de viaţa oricărei clădiri: 37% din fondul limbii române de astăzi este de origine franceză.

Trei au fost capitalele europene care au modelat destinul intelectualilor români şi, până la urmă, destinul culturii române înaintea Primului Război Mondial şi în perioada interbelică: Parisul, Viena şi Berlinul.

Semnul nu s-a schimbat nici acum. Austria, Germania şi Franţa sunt în topul principalilor investitori în România.

Franţa şi Germania cer acum Comisiei Europene amânarea aderării României la spaţiul Schengen. De ce însă reproşul românilor sau a unora dintre ei se îndreaptă aproape exclusiv asupra Franţei când nu-l ţintesc pe preşedintele Traian Băsescu?

Trebuie mers şi mai adânc în istorie. Unirea Principatelor Române nu ar fi fost posibilă fără Napoleon al III-lea, ("naşul" României mari cum îl numeşte istoricul Lucian Boia), chiar dacă, după pacea de la San Stefano, independenţa ţării a fost desăvârşită de Congresul de la Berlin.

România a fost şlefuită de cele două culturi, cea germană şi cea franceză. În parte, lucrurile au mers aşa şi din cauza ciocnirii intereselor celor două mari puteri.

În urmă cu trei ani, România şi Franţa au semnat un parteneriat strategic. Nimeni nu ştie ce s-a ales de el, dar ştim că a fost încheiat mai degrabă în favoarea Franţei care a încercat să limiteze influenţa Germaniei în acest colţ de lume. România urma să voteze alături de Franţa în toate deciziile care urma să se ia la Bruxelles. Ce interes al României a apărat Franţa? A apărat, în primul rând, poziţia de ţară candidată a României la Uniunea Europeană. Este enorm. De aceea schimbarea poziţiei Franţei faţă de România miră în cel mai înalt grad. Nu ştiu dacă România era pregătită pentru Schengen, dar mutarea Franţei a venit pe neaşteptate.

Preşedintele Băsescu se plânge că nu a fost informat nici de preşedintele Franţei, nici de cancelarul german în legătură cu amânarea aderării. Dincolo de această lamentaţie, întrebarea este de ce nu a fost informat? Angela Merkel a venit la finele anului trecut la Bucureşti şi a vorbit despre Schengen, dar nu despre amânarea aderării. Preşedintele României poate nu este agreat nici de Nicolas Sarkozy, dar aici nu este vorba despre Traian Băsescu, ci despre România.

Administraţia de la Bucureşti se străduieşte să arate că şi-a făcut temele, că şi-a întărit frontierele. Replica unui ministru francez a venit rapid: vameşii români au un salariu de 400 de euro, deci sunt coruptibili, iar ţara nu se poate integra aşa. Prezumţie de vinovăţie. Dacă lucrurile stau cum spune ministrul Cabinetului de la Paris, atunci România nu se va integra nici în 20 de ani. Dar integrarea nu s-a făcut până în prezent în funcţie de "bogăţie". Dacă ar fi fost aşa, nici Portugalia, nici Spania, nemaivorbind de ţările din est nu s-ar fi integrat nici în UE, nici în Schengen.

Chiar dacă este o ţară săracă, România a câştigat enorm prin integrarea ei. În ultimii 10 ani România a recuperat 18 procente din PIB-ul per capita (raportat la puterea de cumpărare) faţă de media UE 27. Dar şi aşa, este la 46% din media puterii de cumpărare din UE şi nu va putea plăti multă vreme de aici încolo un vameş la nivelul la care o face Franţa.

Unii comentatori şi politicieni români furioşi au acuzat Franţa că a luat o decizie motivată pur economic. Ar fi o răzbunare pentru că România nu ar fi atribuit Franţei nişte contracte. Unii oameni de afaceri, ca, de pildă, Cris­tian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), au acuzat chiar UE că amână România dinadins pentru a-şi proteja piaţa internă de exporturile româneşti. Nu ştim nici una, nici alta. Ce ştim clar este că exporturile româneşti au crescut spectaculos anul trecut, principalele pieţe fiind Germania şi Franţa. Iar România este în afara spaţiului Schengen!

Românii pot ajunge la Paris doar cu buletinul. Românii pot trăi foarte bine şi fără Schengen. Binele integrării a fost făcut, iar la acesta a contribuit din plin Franţa şi Germania. Unde este problema atunci?

Problematică este abordarea, mai ales din partea Parisului. Integrarea în Schengen ar fi trebuit să fie un lucru firesc şi nu murea România dacă mai aştepta câteva luni până îşi desăvârşea pregătirea, dacă era cumva nepregătită. Dar miniştrii cabinetului de la Paris s-au cocoţat pe Palatul Elysee să trâmbiţeze vestea amânării. Au adus atâtea justificări încât începi chiar să te întrebi unde o fi adevărul.

În timpul războiului din Irak, în 2003, fostul preşedinte francez Jaques Chirac admonesta România care trecuse de partea "războinicilor": "România a pierdut o bună oportunitate de a tăcea". De data aceasta, Parisul a pierdut o bună oportunitate de a tăcea.

Iulian Anghel este editor Evenimente la ZF