SIF Oltenia a luat vineri 0,43% din acţiunile Biofarm

Autor: Adrian Ionut Cojocar 10.01.2011

SIF Oltenia (SIF5) a fost raportată pe Bursă cu achiziţia unui pachet de 4,76 milioane de titluri la producătorul de medicamente Biofarm Bucureşti (BIO), participaţie ce reprezintă 0,43% din capitalul companiei. SIF Oltenia a plătit pe pachet peste un milion de lei (circa 246.000 de euro) la un preţ mediu de 0,22 lei/acţiune. Titlurile Biofarm înregistrau astăzi o corecţie uşoară în deschiderea şedinţei, de 1,1%, până la 0,2185 lei/unitate. SIF Oltenia este principalul acţionar al Biofarm, cu o participaţie de aproape 23% din acţiuni, în timp ce SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Moldova (SIF2) deţin 16,6% şi respectiv 12,2% din companie. Titlurile Biofarm s-au apreciat în prima săptămână a anului cu 7,8% pe Bursă după ce în 2010 au înregistrat o creştere de numai 2%. Pe parcursul şedinţei de ieri, acţiunile producătorului de medicamente se corectau cu 0,5%, până la un nivel de 0,22 lei/unitate.