Marea Britanie, noua ţintă a Dacia

Autor: Bogdan Alecu 10.01.2011
Cea mai mare piaţă pentru Dacia în 2012 va fi Marea Britanie, potrivit oficialilor companiei, aceasta fiind cea de-a treia mare piaţă europeană pe care francezii şi-au propus să o cucerească cu brandul autohton, după Franţa şi Germania. "Sperăm ca Marea Britanie să depăşească Franţa în ceea ce priveşte vânzările Dacia.

Pentru început din 2012 primul model care va fi disponibil în Regatul Unit va fi SUV-ul Duster, iar ulterior gama va fi extinsă", a spus Rafael Treguer, directorul de dezvoltare al mărcii la nivel global. În 2010 cea mai mare piaţă pentru Dacia a fost cea franceză, cu 110.000 de autovehicule vândute, în creştere cu aproape 70% faţă de anul anterior, potrivit datelor companiei. Pe locul secund s-a plasat Germania, fostul lider din 2009, unde fără "Rabla" Dacia a scăzut cu peste 50%, la 40.500 de unităţi, "În Germania s-a încheiat programul de casare şi implicit a scăzut întreg segmentul din care face parte şi Sandero. Acum ne aşteptăm să urce în top pieţe precum Spania şi Italia", a spus Treguer.