China confirmă primul test aerian al avionului invizibil

Autor: Adrian Voicu 11.01.2011

China a confirmat că a desfăşurat marţi primul test aerian al avionului său invizibil, într-un moment în care secretarul de stat american Robert Gates se află în Beijing pentru a mai reduce tensiunile militare dintre cele două ţări, scrie Reuters.

Gates a declarat că preşedintele chinez Hu Jintao i-a confirmat acestuia primul zbor executat de prototipul primului avion invizibil chinez J-20.

"L-am întrebat pe preşedintele Hu în mod direct despre acest eveniment şi mi-a spus că acest test nu a avut nicio legătură cu vizita mea, fiind un test planificat dinainte", a declart Gates.

Americanii, îngrijoraţi de super-avionul de luptă al Chinei. "Ştiam că lucrează la un avion invizibil dar nu ştiam că e gata"

Anterior, un oficial al Pentagonului a declarat sub condiţia anonimatului că Hu Jintao şi alţi lideri civili aflaţi la întâlnirea cu Gates nu păreau să ştie nimic despre zborul de test al J-20.

"Când secretarul de stat Gates a ridicat problema testului J-20 în cadrul întâlnirii cu preşedintele chinez Hu, era clar că niciunul dintre civilii aflaţi în încăpere nu a fost informat", a spus oficialul reporterilor.