Cât a costat sistemul informatic din sănătate „crăpat” după o lună

Autor: Gândul 12.01.2011

Sistemul a fost inaugurat în decembrie, în prezenţa preşedintelui Băsescu. Calculatoarele au "căzut" ieri, din cauza unor probleme tehnice apărute la softul-mamă al companiei Oracle din America şi Australia - a explicat directorul CNAS.

Miercuri, pentru a doua zi consecutiv, calculatoarele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au înregistrat întreruperi în programul accesat de funcţionari.

Sistemul Informatic Unic Integrat al Casei Asigurărilor de Sănătate a fost inaugurat în decembrie 2010 în prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu. Din date neoficiale, pentru îmbunătăţirea sistemului s-au prevăzut 44 de milioane de euro, din care până acum s-au cheltuit 36 de milioane, restul fiind păstraţi pentru mentenanţă. Pentru a verifica aceste date, l-am întrebat pe directorul Dorin Ionescu cât a costat sistemul informatic. "Asta este problema acum? Mai avem de plătit încă 15 ani de-acum încolo", a răspuns Ionescu. Citiţi mai mult despre cât a costat sistemul informatic "crăpat" după o lună pe www.gandul.info