Ortodoxia ca generozitate/ de Marius Vasileanu

Despre autor aflăm că este născut în 1961, licenţiat al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Aristotel din Tesalonic. A studiat ulterior filosofie medievală şi teologie sistematică la Ecole Pratique des Hautes Etudes şi la Institutul Catolic din Paris. A obţinut diploma de studii aprofundate (DEA) în istoria filosofiei la Universitatea Sorbona IV cu lucrarea "La theorie de l'imagination chez Aristote". Apoi, în 2008 şi-a susţinut teza de doctorat în specialitatea dogmatică la Facultatea de Teologie a Universităţii Aristotel din Tesalonic, cu teza «Elenism şi antioccidentalism în "Teologia anilor ' 60"». Cu alte cuvinte, este una dintre persoanele cele mai avizate să mediteze astăzi la relaţia creştinismului ortodox cu modernitatea. De altfel, cunoscutul teolog Radu Preda evocă în prefaţă cărţii întânirea cu autorul ce avea să se producă în pregătirea simpozionului dedicat impasului Ortodoxiei aflate la nivel discursiv între "renaşterea patristică" şi o posibilă "teologie contextuală"...

Aici este necesară o paranteză, inspirată de acelaşi Radu Preda: "Diferenţa de parcurs în Est şi Vest a modernităţii explică nu doar decalajul de intensitate şi timp, ci mai ales de ce secularizarea, în dubla ei semnificaţie a puterii profane de autoritatea eclezială şi de fenomen potenţial antireligios, îmbracă alte forme în mediile ortodoxe. Prin comparaţie cu spaţiul catolic şi protestant, marcat vizibil de eroziunea bazei demografice şi de subţierea filonului vocaţional, cel ortodox pare pur si simplu paradisiac. Renaşterea parohială, construcţia a mii de noi biserici, refondarea sau fondarea de mănăstiri, săli de seminarii şi facultăţi de teologie arhipline, hirotonii în lanţ şi prezenţa masivă a poporului credincios la marile momente ale anului liturgic - toate acestea ţin în ochii unui occidental de miraculos" (p. 14).

Teolog de excepţie şi mult prea lucid pentru a se îmbăta cu apă rece, Radu Preda nu insistă asupra efectelor secundare ale acestui val uriaş de reconstrucţie a Bisericii Ortodoxe în ţările ex-comuniste - prea mulţi teologi lipsiţi de vocaţie care au obţinut diplomele unor facultăţi de teologie sau ale unor seminarii teologice de calitate îndoielnică, încropite peste noapte, exacerbează idolatria şi încurajează comportamentul superstiţios, pe de o parte. Pe de altă parte, cum ignoranţa atrage totdeauna fundamentalismul, puzderie de nuclee sunt din ce în ce mai agresive cu ceea ce nu au puterea şi generozitatea spirituală să înţeleagă...

Dar derapaje se petrec nu numai în ţările ortodoxe tocmai ieşite din negura comunismului - ceea ce le conferă deocamdată circumstanţe atenuante -, ci, cu anumite specificităţi, şi în Grecia, de pildă, generând noi forme de confuzie şi inadaptare.

Pantelis Kalaitzidis "pune un accent deosebit pe o bună încadrare a temei, adică scoate din izolare discursul teologic pe care reuşeşte credibil să îl conexeze la marile dezbateri actuale", arată Radu Preda. Căci "invitaţia insistentă la începerea unui dialog serios între Ortodoxie şi modernitate este un îndemn la ieşirea din comoditatea pe care prejudecăţile teologice o oferă cu atât mai mult cu cât pretind că sunt mântuitoare" (p. 18)...

A rămas oare Ortodoxia în premodernitate? se întreabă teologul grec, chestionare necesară dacă este să desţelenim fenomenul cultural ortodox. Cu atât mai mult cu cât există şi astăzi teologi a căror - subliniez din nou - generozitate duhovnicească (spirituală), în buna tradiţie bizantină, nu văd nici o ruptură între teologie şi tot ceea ce înseamnă cultură. Kalaitzidis este unul dintre aceştia, se pare: «nu poate exista teologie care să nu dialogheze cu disciplinele profane şi cu celelalte expresii artistice şi culturale, care refuză să asume "trupul" timpului ei, aşa cum este imposibil de conceput o Biserică introvertită, închisă şi întoarsă în sine, care să nu se deschidă lumii şi istoriei, care să nu realizeze această mişcare de ieşire din sine pentru a merge în întâmpinare, în mişcarea de evanghelizare şi de transformare a lumii» (p. 137).

Ortodoxia în constelaţia timpurilor noi, Persoană şi individualitate modernă, Întâlnirea dintre creştinism şi elenism, "Modernitatea" propovăduirii creştine primare şi "creştinismul non-religios", Fundamentalismul religios şi fundamentalismul modernităţii, Biserica şi teologia între spaţiul public şi cel privat, în epoca modernităţii târzii, De la teocraţie-tradiţionalism şi democraţie-modernitate la deschiderea eshatologică a istoriei - iată doar câteva teme dezbătute de autor.

"Indiferenţa faţă de istorie duce întotdeauna la uscăciunea sectară, la o atitudine doctrinară dogmatistă. Sensibilitatea istorică este indispensabilă pentru teolog, este condiţia necesară pentru a fi în Biserică. Oricine este insensibil la istorie cu greu poate fi un bun creştin", scria Gheorghe Florovski în 1987, fraze binecunoscute de la care porneşte şi Pantelis Kalaitzidis. Ajungând la concluzia unei obligatorii interpretări dinamice a teologiei divino-umanităţii "creând astfel premisele pentru o auto-cunoaştere creştină reală, dar şi pentru un dialog substanţial cu modernitatea şi postmodernitatea, nu în ultimul rând în vederea conştientizării folosului acestor mari realizări în trecutul lor creştin" (p. 113).

O altă cheie de ieşire din impasul tensiunii binomului ortodoxie-modernitate este de ordin eshatologic, consideră teologul grec. Întrucât eshatologia introduce "un element de aşteptare activă însoţită de o dimensiune a viitorului şi de adierea înnoitoare a Duhului, atât de determinante pentru viaţa şi teologia Bisericii şi totuşi atât de absente astăzi, când, luând ca pretext provocarea globalizării, cosmopolitismul şi internaţionalismul suflă tot mai tare în viaţa bisericească şi în teologie vântul tradiţionalismului şi al fundamentalismului" (p. 203).

Cartea de faţă arată că tocmai pe tărâmul vechii Elade, acolo unde, trebuie s-o spunem pe şleau, ortodoxia a luat şi încă are adesea turnuri apăsat-conservatoare, se petrec mutaţii salutare. De altfel, studiile lui Pantelis Kalaitzidis nu sunt fapte izolate, ci fac parte dintr-o adevărată "şcoală" de la care ar avea de învăţat toţi ortodocşii. Lucrările unui teolog uriaş de talia lui Ioannis Zizioulas, de pildă, sunt exemplare. Iată un fragment edificator, semnat de Mitropolitul Pergamului, Zizioulas (citat în încheierea volumului de faţă): "istoria nu se poate repeta sau reînvia aşa cum a fost. Lumea actuală a trecut prin schimbări care fac imposibilă şi indezirabilă orice întoarcere la trecut. Astăzi teologia trebuie să se folosească cu respect de trecut şi trebuie să încerce să înveţe de la el, pentru că acesta a reuşit în mod real să depăşească idolatria. Trebuie de asemenea să se străduiască să adapteze trecutul la prezent, asociindu-l creator cu tot ceea ce lumea actuală a izbutit sau încearcă să izbutească în toate domeniile gândirii - ştiinţă, artă, filosofie etc." (p. 219).

O carte tonică, despre un creştinism seducător, promovat de oameni lipsiţi de prejudecăţi, al căror nonconformism este confirmat tocmai de generozitatea trăirii întru Hristos. Căci numai această specie a generozităţii aduce ieşirea din capcanele lumii în care trăim.

MARIUS VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în Gura Humorului, Bucovina) are o licenţă în filosofie (Universitatea Bucureşti) şi un master în antropologia spaţiului sacru (Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu"). Din 2007 este doctorand al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale şi profesor de istoria religiilor în învăţământul preuniversitar. A ţinut cursuri şi seminarii de introducere în istoria şi antropologia religiilor la Universitatea Bucureşti şi la Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu". A susţinut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri - în jurnale, reviste culturale şi cu profil spiritual -, producător şi realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele televiziuni centrale. A fost redactor-şef al revistei Adevărul literar şi artistic. În prezent realizează o pagină de religie în săptămânalul Timpul. A publicat cartea "În căutarea duminicii. Sacru şi profan în epoca foiletonistică" (Editura Paralela 45, 2008).