Ce schimbări au avut loc în Consiliul de administraţie al Vodafone România, odată cu numirea noului CEO

Autor: Adrian Stefan Seceleanu 13.01.2011

Spaniolul Iñaki Berroeta, care a preluat la data de 1 decembrie a anului 2010 funcţia de director general al Vodafone România a fost numit şi administrator al companiei, iar unul dintre membrii Consiliului de administraţie a fost înlocuit, potrivit unui document publicat de operator în Monitorul Oficial. Berroeta a preluat cele două funcţii după ce Liliana Solomon, CEO al numărului doi pe piaţa locală de telefonie mobilă din anul 2005, a acceptat funcţia de Director Operaţiuni Europa în cadrul Vodafone Group, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial. Legislaţia românească obligă companiile să publice în Monitorul Oficial aceste decizii.

În acelaşi timp, Paul Wybrow - unul dintre membrii Consiliului de administraţie al Vodafone România, a fost înlocuit cu John Townsend - din partea grupului britanic Vodafone, potrivit sursei citate.

În altă ordine de idei, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial, Iñaki Berroeta - directorul general al companiei, Tom Hargreaves - directorul financiar şi Vicky Cookson - directorul de resurse umane, pot decide "în solidar cu privire la înfiinţarea/restructurarea unui număr de până la 300 de posturi din structura organizatorică a societăţii".

Deciziile boardului privind împuternicirea managementului de a înfiinţa sau reduce numărul de posturi din companie sunt de asemenea standard şi, conform legislaţiei, trebuie publicate în Monitorul Oficial în momentul schimbării administratorului şi directorului general al unei companii.

Subsidiara locală a grupului britanic Vodafone are aproape 10 milioane de clienţi şi venituri anuale de aproape un miliard de euro. Compania are aproximativ 3.000 de angajaţi.