Fostul CEO al Diverta a intrat într-un business de distribuţie de 45 mil. euro condus de fratele ei

Autor: Mirabela Tiron 16.01.2011

Emilia Canea, 29 de ani, fostul CEO al lanţului de librării Diverta, a intrat pe poziţia de director comercial într-un business de distribuţie de ţigări şi cartele prepay de 45 de milioane de euro, Pamimai Distribution, condus de fratele ei.

În prezent Canea se ocupă de dezvoltarea unei noi linii de business, respectiv cu importul şi distribuţia de jucării, dar şi de alte proiecte, după ce timp de şapte ani a lucrat în grupul RTC pentru omul de afaceri Octavian Radu, iar din ianuarie 2009 până în aprilie 2010 a condus Diverta, cel mai mare distribuitor de carte de pe piaţa românească, cu afaceri de 30 de milioane de euro anul trecut.

Şi Loredana Barbu, fostul director general al Depozitului de Carte, parte din grupul RTC, care lucra din 2004 în grupul lui Octavian Radu, s-a alăturat echipei companiei Pamimai Distribution.

Cum a dezvoltat fratele Emiliei Canea, Mircea Oprescu, un business de 45 de milioane de euro din distribuţia de ţigări şi cartele prepay?

"La 23 de ani am decis să îmi fac propria afacere după ce lucrasem în marketing pentru o companie. Alături de soţia şi cumnatul meu am înfiinţat compania Pamimai Distribution în 2000 şi am început să distribuim produse alimentare şi băuturi în magazinele din oraşul Videle şi ulterior în Teleorman", a declarat Mircea Oprescu, 35 de ani, care are studii superioare în management în cadrul Academiei de Studii Economice şi care este CEO al Pamimai.

Funcţia de director financiar a companiei este ocupată de soţia lui, Anda, iar cea de vânzări de Cristian Păun. Mircea Oprescu deţine împreună cu soţia lui un pachet de acţiuni de 55% la Pamimai Distribution, restul pachetului fiind controlat de cumnatul lui.

Investiţia iniţială în acest business a fost de 2.000 de euro, din care doar jumătate din bani proveneau din surse proprii, restul fiind bani împrumutaţi. În 2004, Mircea Oprescu semnează un contract cu Gallaher, unul dintre cei mai mari producători de ţigări la acea vreme, care intrase pe piaţa locală şi pentru care Pamimai devine distribuitor exclusiv.

Parteneriatul încheiat cu Gallaher înseamnă pentru compania Pamimai extinderea distribuţiei de la oraşele Videle şi Teleorman la nivel regional.

În 2007, compania Gallaher este preluată de producătorul de ţigări Japan Tabacco International (JTI), pentru care Pamimai rămâne distribuitor.

Anul trecut piaţa de ţigări era estimată la 2-3 miliarde de euro, cei mai mari jucători de pe această piaţă fiind British American Tobacco, Philip Morris şi Japan Tobacco International.

De la un singur angajat în 2000, compania Pamimai a ajuns la 160 de salariaţi şi o flotă de 200 de maşini cumpărate în leasing de la BCR Leasing, potrivit lui Mircea Oprescu. Anul trecut, distribuitorul Pamimai a obţinut o cifră de afaceri de 45 milioane de euro (188 mil. lei), cu 67% mai mare faţă de cea de anul anterior, şi un profit de 85.000 de euro, cu 55% mai mare faţă de cel din 2008. Pamimai operează 15 birouri în cele mai mari oraşe din ţară.

"Am creat o platformă de vânzare solidă care poate susţine şi alte linii de business pe lângă cea de ţigări şi de cartele prepay. Am folosit toate oportunităţile care au apărut pe piaţă pentru dezvoltarea businessului, iar tot profitul pe care l-am obţinut l-am reinvestit în afacere de fiecare dată."

În paralel cu distribuţia de ţigări, Pamimai a început să facă şi distribuţie de cartele prepay în 2008, când a încheiat contracte cu cei mai mari operatori de telefonie mobilă de pe piaţă - Orange, Vodafone şi Cosmote.

"Livrăm cartelele prepay, cartele SIM cu număr pentru companiile de telefonie mobilă. Pe această piaţă concurăm cu EuroGSM, Pay Point şi Payzone." De asemenea, compania deţine o reţea de 5.500 de aparate electronice de reîncăcare cartele.

Cu un portofoliu de peste 12.000 de clienţi, Pamimai Distribution, care a dezvoltat în zece ani de activitate parteneriate de distribuţie exclusivă cu JTI România în şapte judeţe şi cu BAT la nivel naţional de anul trecut, dar şi cu operatorii de telefonie mobilă pentru prepay, estimează că a încheiat anul 2010 cu afaceri mai mari cu 20% faţă de nivelul de anul trecut.

Întrebat de ZF dacă în contextul actual s-ar mai putea dezvolta un astfel de business, Mircea Oprescu a declarat că o afacere de acest tip ar solicita în prezent investiţii foarte mari. De asemenea, o altă barieră în intrarea pe această piaţă o reprezintă existenţa unor jucători mari care fac distribuţie pe piaţă.

Antreprenorul Mircea Oprescu mai controlează compania de transporturi Pamimai Intertransport (cifră de afaceri de 92.000 de euro în 2009), dar şi compania Tobacco Distribution (cu afaceri de 3,7 mil. euro în 2009) şi o companie de pază, potrivit propriilor sale declaraţii.