Va reuşi Fondul Proprietatea să câştige încrederea investitorilor? Totul depinde de stat, spune Mobius

Autor: Roxana Pricop 17.01.2011

Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Asset Management şi unul dintre cei mai mai influenţi oameni ai pieţelor financiare, cere asigurări ca investitorii străini care vor investi în Fondul Proprietatea să fie trataţi "corect şi cu respect" de către Guvernul român, fiind dispus să se adreseze Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene pentru a evita un nou "caz Romgaz".



Cu doar o săptămână înaintea listării Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti, administratorii Fondului vor să se asigure că drepturilor investitorilor străini vor fi respectate de către Guvernul român, încă acţionar semnificativ cu 39% din capitalul Fondului.

"Joi vom ajunge la Londra cu road show-ul de promovare a Fondului Proprietatea. Dacă investitorii de la Londra vor investi în Fond şi vor deveni astfel acţionari minoritari ai Fondului, trebuie să ne asigurăm că Guvernul român le va respecta drepturile şi că nu vor fi nevoiţi să petreacă ani de zile în tribunal pentru a obţine dreptate. Banii vorbesc în România şi vom lua urma banilor. Suntem dispuşi să ne adresăm Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene pentru a convinge că, dacă România vrea să aibă creştere economică, atunci trebuie să trateze investitorii străini cu respect", a spus Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Asset Management şi unul dintre profesioniştii care se implică în activele de 3,6 miliarde de euro ale Fondului Proprietatea.

El a făcut referire la situaţia de la producătorul de gaze Romgaz, unde Fondul Proprietatea controlează 15% din capital, şi care a donat către bugetul de stat 400 milioane de lei din profiturile înregistrate în anii trecuţi. Franklin Templeton s-a opus public aceste măsuri, acuzând statul român de încălcarea drepturilor acţionarilor minoritari şi deschizând acţiuni în instanţă împotriva administratorilor Romgaz. Donaţia de 400 milioane de lei a fost virată la bugetul de stat pentru a reduce din deficit şi a fost aprobată de statul român, acţionar majoritar la Romgaz cu 85% din capital. Până în prezent nici statul, nici Romgaz nu au comentat acţiunea în justiţie.

El a adăugat că şi fondurile de investiţii administrate de Templeton Asset Management, divizia de investiţii pe pieţele emergente pe care o conduce, ar fi interesate să cumpere acţiuni la Fondul Proprietatea. Întrebat despre riscurile unui posibil conflict de interese, Mark Mobius a răspuns:

"Întrebarea este dacă un investitor în Fondul Proprietatea vrea sau nu ca fondurile Templeton să investească în Fond."

Primele dezvăluiri concrete despre strategie

De la instalarea sa la cârma Fondului Proprietatea în urmă cu trei luni, administratorul Franklin Templeton a făcut puţine dezvăluiri cu privire la strategia de investiţii, prezentând public doar faptul că intenţionează să aducă pe Bursă o parte dintre cele 83 de companii, să crească participaţia la unele sau să marcheze exitul la altele.

"Vom coopera cu investitori străini în administrarea anumitor companii din portofoliu. Dacă va fi nevoie, suntem pregătiţi să atragem finanţare străină pentru companii. De asemenea, la una dintre companii, cum este producătorul de titan Zirom, am adus expertiză străină pentru a evalua un proiect de investiţii al companiei. Vrem ca Fondul să investească pe piaţa locală, dar şi pe pieţele din regiune, în companii străine care au activitate în România", a spus Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea. El a readus în discuţie listarea companiilor energetice controlate de stat, afirmând că Nuclearelectrica, companie unde Fondul deţine circa 10% din capital, şi Hidroelectrica, unde Fondul deţine 20% din capital, sunt pregătite pentru derularea de Oferte Publice Iniţiale (IPO-uri) de acţiuni în vederea listării la Bursa de Valori Bucureşti. De asemenea, el a adăugat că cele două companii ar putea fi cumpărătorii a trei centrale termice care necesită restructurări, fără a da însă numele acestora.

Brokerii spun că listarea FP va tripla lichiditatea

Odată listat la Bursa de Valori Bucureşti, Fondul are toate şansele să devină compania cu cel mai ridicat free-float de pe piaţa locală, potrivit Danei Ionescu, directorul general al casei de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment - liderul consorţiului de brokeri care intermediază listarea Fondului, din care mai fac parte BRD şi ING Bank.

"După listarea Fondului există premisele ca lichiditatea Bursei de la Bucureşti să se tripleze, iar capitalizarea bursieră să crească de la 10,3 miliarde de euro la 13,9 miliarde de euro. Fondul Proprietatea va fi inclus în cel puţin unul dintre principalii indici bursieri", a spus ea, adăugând că Fondul are parte de cel mai mare turneu de promovare în Europa la care au confirmat prezenţa peste 100 de fonduri străini de investiţii cu active de 3.400 miliarde de euro.

Raiffeisen a anunţat public că va fi market maker (broker ce menţine lichiditatea şi continuitatea tranzacţiilor - n.red.) pe acţiunile Fondului încă din prima zi de tranzacţionare.

Pe 25 ianuarie, Fondul Proprietatea va intra pe Bursă având în acţionariat peste 5.000 de persoane fizice şi juridice. Deşi nu există statistici oficiale, doar o parte dintre aceştia sunt foşti proprietari de drept ai acţiunilor şi care, prin listarea la Bursă, vor avea posibilitatea de a-şi încasa despăgubirile cuvenite după ani de zile de aşteptare.Toţi cei peste 5.000 de acţionari au în prezent titlurile depozitate la Depozitarul Central, iar pentru a le putea vinde aceştia trebuie să transfere acţiunile într-un cont de tranzacţionare deschis la o societate de brokeraj.

"Pentru a le transfera în contul unui broker, acţionarul are nevoie de un extras de cont de la Depozitarul Central în care va fi menţionat numărul de acţiuni deţinute. Acţionarii Fondului Proprietatea nu sunt obligaţi să se deplaseze în persoană la sediul Depoiztarului Central ci pot obţine extrasele de cont/conturile confidenţiale direct de la societatea de brokeraj", a spus Dana Ionescu.

Speculatorii vor plăti impozit pe profit pentru tranzacţiile cu FP

Foştii proprietari sau cei care au primit acţiuni la Fond în baza unui titlu de despăgubire au avantaj fiscal în faţa cumpărătorilor de pe piaţa gri pentru că dacă vând acţiunile pe Bursă şi înregistrează profit, câştigul nu se impozitează cu 16%.

Dacă aceştia mai cumpără însă acţiuni FP de pe Bursă şi le vând ulterior cu câştig, profitul obţinut se va impozita. Pentru persoanele private care au cumpărat acţiuni de pe piaţa gri, de exemplu, la un preţ de 0,2 lei/titlu în anii trecuţi şi vând acţiunile pe Bursă la un preţ de 0,3 lei/titlu, câştigul se va impozita cu 16%.

Nelămuririle acţionarilor la Fondul Proprietatea:

Ieri, 17 ianuarie, administratorul Franklin Templeton s-a întâlnit cu acţionarii Fondului Proprietatea pentru a le prezenta situaţia Fondului înainte de listare. La întâlnire au participat peste 100 de persoane: foşti proprietari, brokeri, avocaţi şi reprezentanţi ai fondurilor străine de investiţii.

Cele mai mari semne de întrebare le-au ridicat: