Chinezii au profitat de criză şi au cumpărat cu credite ieftine influenţă în ţările cu resurse naturale

Autor: Gabriel Razi 18.01.2011

China îşi confirmă statutul de superputere economică după ce anul trecut a atras investiţii străine directe de peste 100 de miliarde de dolari, iar în ultimii doi ani a acordat ţărilor în curs de dezvoltare mai multe credite decât Banca Mondială, organism special creat pentru a ajuta ţările sărace să se dezvolte.

Un studiu al cotidianului britanic Financial Times arată că prin intermediul a două bănci Beijingul a acordat în doi ani ţărilor în curs de dezvoltare credite în valoare de 110 mld. dolari (82,75 mld. euro), mai mult decât Banca Mondială, încă un indiciu al ambiţiilor Chinei la nivel mondial şi al încercărilor de a-şi asigura resurse naturale. Banca Mondială, instituţie care se dedică în mod tradiţional asistenţei statelor mai puţin dezvoltate, a oferit de la mijlocul lui 2008 la jumătatea lui 2010 credite în valoare de 100 mld. dolari, o valoare de asemenea record.

Cele două bănci, China Development Bank şi China Export-Import Bank, oferă condiţii mult mai bune decât Banca Mondială şi alţi creditori pentru anumite tranzacţii care au în spate interesele Beijingului şi condiţii similare pentru cele fără încărcătură politică.

Frânarea creditării din timpul crizei financiare a permis autorităţilor de la Beijing să promoveze interesele companiilor sale energetice cu ajutorul creditelor avantajoase acordate marilor producători de petrol şi gaze, printre care Rusia, Venezuela, Brazilia.

Împrumuturile date cu uşurinţă de Beijing au şi rolul de vector prin care autorităţile speră să "forţeze" internaţionalizarea yuanului. Jumătate din împrumutul de 20 mld. dolari oferit Venezuelei a fost denominat în yuani, banii urmând să se întoarcă în China prin achiziţii de echipamente şi bunuri produse de companiile chinezeşti.

Investiţii străine record

China a atras anul trecut o cantitate record de investiţii străine directe, acestea fiind evaluate de autorităţile de la Beijing la 106 miliarde de dolari (80 mld. euro), în creştere cu 17,4% faţă de anul 2009, scrie BBC News. Cu o valoare de 101 mld. dolari, China se află pe locul doi după Statele Unite (186,1 miliarde de dolari) în topul ţărilor care au atras cele mai multe investiţii străine, conform unui raport al Conferinţei ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD).

"Îmbunătăţirea mediului investiţional a reprezentat motorul care a atras capitalul străin în China", a spus Yao Jian, purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerţului.

O cincime din sumele investite în China s-a îndreptat către sectorul imobiliar, autorităţile de la Beijing neputând împiedica dezvoltarea unui balon speculativ pe această piaţă.

Yao Jian a precizat că investiţiile s-au îndreptat cu precădere către centrul şi vestul Chinei, regiuni mai puţin dezvoltate, unde costurile cu forţa de muncă sunt mai scăzute.

Investiţiile directe în străinătate realizate de companiile chinezeşti au crescut anul trecut cu 36,3%, până la 59 de miliarde de dolari. Din totalul investiţiilor chinezeşti în străinătate, 40% au fost reprezentate de fuziuni şi achiziţii, companiile chinezeşti preferând atât să cumpere alte firme, cât şi să investească în proiecte noi şi start-up-uri.

Preşedintele Chinei merge în SUA

Preşedintele chinez Hu Jintao urmează să se deplaseze pentru o vizită de stat de patru zile în Statele Unite, ambele părţi sperând că prezenţa preşedintelui chinez va "încălzi" relaţiile serios afectate de tensiunile provocate anul trecut de "războiul valutelor", când atât Beijingul cât şi Washingtonul s-au acuzat reciproc de politici monetare imorale.

Hu Jintao speră să semneze acorduri de colaborare bilaterală în domeniul energetic, al aviaţiei şi cel al tehnologiilor aero-spaţiale, spunând că ambele state trebuie să "abandoneze mentalitatea jocurilor cu sumă nulă din timpul Războiului Rece".